Singura naţională a noastră prezentă la această ediţie a Jocurilor Olimpice vrea să dea lovitura la Londra!
Optimism și voie bună, iată cum ar putea fi definită, în doar câteva cuvinte, starea de spirit a echipei de polo a României înaintea debutului la Jocurile Olimpice. Revenită la Olimpiadă după 16 ani, naționala noastră abordează competiția fără a avea nimic de pierdut.
Grupă imposibilă
La JO s-au calificat cele mai bune 12 echipe ale lumii, împărţite în două grupe. În sferturile de finală se califică primele patru din fiecare grupă, iar România a avut ghinionul ca la tragerea la sorţi să cadă în serie cu Ungaria (campioana olimpică), SUA (vicecampioana olimpică), Serbia (campiana europeană) şi Muntenegru (viceampioana europeană). Singurul adversar oarecum accesibil e Marea Britanie, care şi-a asigurat prezenţa datorită posturii de organizatoare. "Dacă vom câştiga cu Marea Britanie, iar apoi cu SUA, atunci avem șanse să intrăm între primele opt", a declarat fundașul Dimitri Goanță.
Primul meci, cu Marea Britanie, duminică de la 20.20
O părere asemănătoare are și Andrei Iosep, care evoluează în puternicul campionat al Spaniei: "Nu suntem favoriți. Trebuie să producem surprize pentru a trece de grupe. După părerea mea, este posibilă o clasare între locurile 6 și 8. Un loc 6, în condițiile actuale, ar fi extraordinar".
În primul meci, duminică, la ora 20.20, naționala întâlnește reprezentativa Marii Britanii.