Mircea Tiţă, cel care a provocat un accident în urma căruia actriţa Violeta Andrei a murit, a mai fost implicat şi în alte două accidente grave de motocicletă, informează realitatea.net.
De zece zile, pe un pat de la Spitalul Floreasca, se zbate între viaţă şi moarte Mircea Tiţă, un puşti de 20 de ani care a provocat, în urmă cu zece zile, un groaznic accident rutier la Otopeni.
Din cauza unui accident provocat de el, tânăra de 22 de ani care juca rolul lui Mădă în serialul de la PrimaTV „Nimeni nu-i perfect" şi-a pierdut viaţa. Despre evoluţia stării lui Mircea de sănătate, medicii n-au curaj să se pronunţe. Ce se ştie mai puţin este că Mircea a mai fost autorul al altor două accidente rutiere, produse pe vremea când nu avea permis de conducere.
Primul accident în care a fost implicat tânărul, care acum se zbate între viaţă şi moarte, a avut loc în luna decembrie a anului 2006, după cum singur a povestit pe un site dedicat motocicliştilor. Deşi nu avea permis, el a ieşit la plimbare pe o motocicletă în zona Corbeanca, acolo unde locuieşte. Iar un al doilea accident l-a suferit în iunie 2007, în zona fântânii Mioriţa.