Se pare că Planeta albastră sângerează, la propriu, din timpuri imemoriale. Din multe şi variate motive. Unele ţin, mai degrabă, de memoria colectivă, fie a unor indivizi care se tot autovictimizează, plini de ură şi de dorinţa răzbunării, fie de setea nestăvilită a altor indivizi, certaţi cu Dumnezeu, tocmai fiindcă se cred în stare să conducă şi să supravegheze tot ce mişcă pe Pământ; ei înşişi aşezându-se mai presus de puterea armoniei universale... Altfel cum se explică râurile de griji, de suferinţe şi războaie - întreţinute astăzi, pe mapamond, la temperatură maximă - în defavoarea fluviilor de armonie, bunăstare şi lumină, care ar fi putut să inunde, la propriu, vieţile tuturor locuitorilor planetei noastre?! Inclusiv vieţile tuturor românilor.

Dar vă imaginaţi dumneavoastră, dragi cititori români de pe întreaga Planetă sângerândă, ce ar fi însemnat să ne bucurăm astăzi de Raiul primordial ?! Nu cel descărcat de pe net, nici cel din mesajele prietenilor, ci fragmentul de rai minim, care li se cuvine tuturor oamenilor, de oriunde ar fi. Nu vă sugerăm să fiţi de acord că întrebarea sună a pură utopie. Vă invităm să presupuneţi că dacă iadul - crizelor şi violenţelor - este la vedere, cei mulţi şi afectaţi de urmările acestora vor răzbi, cu greu sau deloc, pe treptele raiului. Bunăstarea opulentă este rezervată non-dumnezeilor, care urgisesc popoare întregi de îngeri...

Veţi spune, poate: "Mai încet cu îngerii! Cine vă credeţi voi ?". Cred că noi, cei care scriem despre rănile, crizele, suferinţele şi puţinele licăriri de bucurie ale oamenilor de pretutindeni, inclusiv ale celor de acasă, nu avem în sânge "substanţă" partinică; nu avem nici dorinţe de slujire, de mărire, de parvenire sau de readormire a unor conştiinţe lâncezânde în foldere virusate. Bunăoară, când ne referim la afirmaţia unora din primul eşalon postdecembrist, pentru care "indust