Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Groapă comună descoprită în Bosnia, lângă memorialul de la Srebreniţa

Publicat in Adevarul, vineri 27 iulie 2012 ·

O groapă comună cu rămăşiţele a şase musulmani bosnieci decedaţi de moarte naturală şi îngropaţi de membri olandezi ai Căştilor Albastre, după prăbuşirea Srebreniţei în 1995, a fost descoperită joi lângă memorialul dedicat celor 8.000 de musulmani masacraţi de forţele sârbe bosniace, relatează AFP.

"În cursul lucrărilor de exhumare efectuate astăzi (joi), am găsit rămăşiţe ale unei femei. Credem că şase musulmani au fost înhumaţi în acest loc, chiar în faţa memorialului de la Srebreniţa", a declarat, pentru agenţia bosniacă Fena, Amor Masovici de la Institutul bosniac pentru persoane date dispărute.

"Potrivit unor foşti militari olandezi care au fost mobilizaţi aici, aceste persoane au murit de moarte naturală pe 11 şi 12 iulie 1995, iar militarii i-au îngropat", a declarat el.

Cu puţin înainte de sfârşitul conflictului interconfesional din Bosnia (1992-1995), forţele sârbe din Bosnia au ucis aproximativ 8.000 de bărbaţi şi băieţi musulmani, în decurs de câteva zile, după ce au preluat controlul asupra Srebreniţei, pe 11 iulie 1995.

După preluarea controlului asupra enclavei, mii de musulmani s-au retras în apropierea bazei militarilor olanezi, sperând să fie protejaţi.

Prezenţi la Srebreniţa, o zonă declarată "zonă protejată de ONU", membri olandezi ai Căştilor Albastre, în număr mic şi slab înarmaţi, nu au intervenit pentru a împiedica masacrul.

Experţi legişti căutau această groapă comună de mai mulţi ani, însă abia după ce au primit informaţii de la un fost membru olandez al Căştilor Albastre au reuşit să o localizeze, a precizat Masovici.

Această descoperire a avut loc în contextul în care joi secretarul general al ONU Ban Ki-moon a efectuat o vizită la memorial, la finalul unui turneu de o săptămână în regiunea Balcanilor. Peste 5.600 de victime ale masacrului au fost îngropate aici, după ce au fost exhumate din gropi co

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 8 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 10 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 10 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 9 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 7 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 8 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 7 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 9 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 10 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

15°
lun.

15°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°