"Întrebarea fundamentală pentru 2012 şi poate chiar pentru anii ce vor urma: în condiţiile în care atât Uniunea Europeană, cât şi SUA au probleme economice şi politice majore, care, inevitabil, le vor şubrezi puterea de tracţiune, va găsi România forţa interioară de a face singură paşii necesari spre consolidarea statului de drept şi dezvoltare economică? (...)

Unde se va afla România? În interiorul zonei euro sau în afara ei, în spaţiul tulbure în care restul economiilor, deşi conectate la centrul continentului, vor încerca să supravieţuiască pe cont propriu? Va adera la o comunitate de state cu reguli dure, în care spaţiul de manevră permis pornirilor «individualiste» va fi din ce în ce mai mic, sau va rămâne să-şi savureze independenţa şi autonomia, chiar şi cu preţul subdezvoltării, al sărăciei cronice?

În clipa de faţă, răspunsul celor ce deţin puterea reală în România este fără echivoc: mergem pe prima variantă, indiferent cât de greu ne va fi. Dar cât de mult valorează acest răspuns? Cât de puternic este susţinut de toţi cei ce au un cuvânt de spus în astfel de decizii? Este unanimitate sau majoritate în această chestiune? Este o majoritate solidă sau una fragilă?

Dintre cei ce astăzi susţin această orientare, câţi vor rămâne ferm pe poziţii dacă lucrurile se înrăutăţesc în Europa, dacă forţa şi coerenţa proiectului continental se şubrezeşte într-atât încât Uniunea Europeană, chiar şi sub forma unui club select, nu va mai rămâne opţiunea unică sau măcar evidentă pentru orientarea strategică a României?

Cu o mare probabilitate, putem da deja un răspuns uitându-ne la modul în care cei mai mulţi politicieni se poziţionează faţă de problema corupţiei, a privilegiilor lor, a responsabilităţii fiscale, a politizării administraţiei, toate elemente-cheie ce definesc ataşamentul sau dispreţul pentru valorile care stau la baza idealului europ