Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Sper ca actuala conducere a PNL să îl trimită pe Andrei Chiliman în afara partidului

Publicat in Adevarul, vineri 27 iulie 2012 ·

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a comentat, joi seară, la Realitatea TV, scrisoarea trimisă de către primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, conducerii PNL, privind acordul semnat cu partenerii sociali, el exprimându-şi speranţa că acesta va fi dat afară din PNL.

Antonescu a spus că Andrei Chiliman se putea lămuri asupra documentului, dacă s-ar fi aflat într-o "tabără politică", înainte de a trimite scrisoarea deschisă către preşedintele interimar al PNL.

"Domnul Andrei Chiliman, dacă era corect, s-ar fi informat, l-ar fi informat pe domnul Chiţoiu, cum era normal. (...) Domnul Andrei Chiliman nu a fost foarte corect, a făcut un gest pe care nu mă mai apuc eu să îl calific dar, ca om care am cerut schimbarea lui Chiliman din conducerea Bucureştiului, atunci când eram în partid, şi ştiam de ce am cerut-o, sper ca actuala conducere şi forurile statutare să îl trimită pe domnul Chiliman acolo unde s-a arătat a fi cu această diversiune, adică în afara PNL", a spus Crin Antonescu.

El a menţionat că ne aflăm într-o campanie şi că Andrei Chiliman, prin gestul său, a riscat să afecteze munca a zeci de mii de colegi care au fost angajaţi într-o campanie.

"Pentru mine, lucrurile sunt simple. În tot cazul, îl pot asigura pe domnul Andrei Chiliman că nici DNA şi nici altă instituţie nu va fi desfiinţată şi îmi doresc din tot sufletul ca domnul Chiliman să fie mulţumit de funcţionarea DNA, pentru că poate odată şi-odată, DNA îi va lua pe toţi pe care trebuie să îi ia la întrebări", a mai spus el.

Crin Antonescu a declarat că ştie despre conţinutul discuţiilor pe marginea semnării documentului cu societatea civilă, partenerii USL venind cu o listă de revendicări, obiective pe care să le negocieze cu USL, dacă ajunge la guvernare.

"Am participat la cadrul discuţiilor, la idee, şi ştiu că au o listă care urmează să fie supusă, în intervalul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum 55 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 42 minute
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum o ora
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum o ora
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°