Prezenţa lui Silviu Purcărete la Râmnicu Vâlcea, unde lucrează, aşa cum anunţam zilele trecut, la ”Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, coproducţie Teatrul Naţional Bucureşti – Teatrul Municipal Ariel, coincide cu desfăşurarea ”Ariel Inter Fest”, eveniment aflat la a II-a ediţie. De aceea, directorul Festivalului, Doina Migleczi, a beneficiat de această circumstanţă, incluzând în programul evenimentului o ”dezbatere”: ”Silviu Purcărete: Teatrul obiectului dublu”.
Şi a venit Silviu Purcărete, vineri, 27 iulie, la această întâlnire, fiindu-i alături pe post de moderator criticul Sebastian-Vlad Popa. A venit lume multă – invitaţi din ţară şi străinătate, actori de la cele două teatre din Vâlcea, dar şi de la Sibiu – toţi interesaţi de teatrul pe care îl face Purcărete. Moderatorul a încercat să-l atragă în ”culisele” acestei arte, pornind de la un spectacol memorabil, ”Phaedra”, montat la începutul anilor ’90 la Craiova.
În timp ce pe un ecran se derulau fragmente din această punere în scenă, regizorul vorbea despre convenţii, despre ”distracţia efemeră” care este teatrul, despre cum lucrează cu butaforia teatrului – elemente reale, elemente artificiale, despre cor - ca personaj de teatru şi despre care regizorul mărturisea că a fost fascinat de această ”formă inventată de greci”, despre semnificaţia obiectului în scenă, dar şi despre Cehov, pe care l-a montat o singură dată, despre Caragiale – ”autorele nostru”, despre Shakespeare, care a lăsat o literatură ”de geniu”, despre marii actori români. A vorbit şi despre publicul pe care îl are în minte tot timpul cât lucrează la un spectacol şi că acest public trebuie să fie ”catharsis”, atunci când iese de la teatru.
A fost şi ceasul mărturisirii. Lucrează cu mai multă plăcere în România, dar se plăteşte mai bine în străinătate. Cele mai proaste relaţii le are cu francezii, deşi trăieşte în Fr