Mesajul a fost trimis. Multumesc!

European Summer Cups – European Qualifying Girls 16 & under, al doilea turneu internaţional de tenis pentru juniori, la Curtea de Argeş

Publicat in Gandul, vineri 27 iulie 2012 ·

Sâmbătă şi duminică, 28 şi 29 iulie, se joacă la Argeş Cup, turneul internaţional de tenis pentru juniorii de 16 ani, cele mai importante meciuri. Duminică va fi festivitatea de premiere, unde vor fi felicitaţi câştigătorii, iar a doua zi, luni, 30 iulie, începe cel de-al doilea turneu internaţional găzduit de Curtea de Argeş: European Summer Cups, Helvetie Cup - European Qualifying Girls 16&Under, adresat junioarelor cu vârste de 16 şi sub 16 ani.

Competiţia se desfăşoară în perioada 30 iulie - 3 august, iar ţările participante sunt Serbia, Grecia, România, Italia, Austria, Croaţia, Olanda, Bosnia şi Herţegovina.

Competiţia se află sub egida Comitetului de Juniori Tennis Europe, este organizată de Tenis Club Curtea de Argeş, în colaborare cu Federaţia Română de Tenis, sponsor oficial al turneului este Dr. Oetker Romania iar promotor Smart Corporation Group.

Aflat la a doua ediţie consecutivă în România, European Summer Cups Girls 16&Under este runda de calificare a turneului European Helvetie Cup 2012, feminin 16 ani. Campionatele Europene de junioare, atât la individual cât şi pe echipe, sunt cele mai râvnite competiţii din Circuitul European de Tenis pentru Juniori.

"Ne bucură să putem sprijini performanţa sportivă în rândul juniorilor iar faptul că se întâmplă în România competiţii de tenis de un astfel de calibru este un lucru extraordinar. După Dr. Oetker Junior Trophy, cea mai mare competiţie internaţională de juniori organizată vreodată în România în aprilie anul acesta, a urmat Trofeul Dr. Oetker, apoi Argeş Cup, iar acum European Summer Cups Girls 16&Under. Le urez mult succes junioarelor", a spus Ioan Cozma, director general Dr. Oetker România, sponsor principal al evenimentului.

Turneul Summer Cups Girls 16&Under va fi urmat de o nouă competiţie de tenis pentru juniori, Trofeul Victor Hănescu, care se va desfăşura

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO.Doliu în lumea muzicii Artistul american D’Angelo a murit la doar 51 de ani

Ziua Constanta acum 2 ore
Cunoscutul artist american D’Angelo, unul dintre cei mai influenți muzicieni de soul ai generației sale, a murit la vârsta de 51 de ani, potrivit informațiilor confirmate de surse apropiate familiei pentru TMZ, scrie Daily Mail. Câștigător a patru p

Prima țară din Uniunea Europeană care va introduce ziua de lucru de 13 ore

Gandul acum o ora
Muncitorii din fabrici, casierii și personalul hotelier din Grecia ar putea să lucreze mai mult în curând. Țara urmează să devină primul stat membru din UE care introduce oficial o zi de lucru de 13 ore pentru sectorul privat. Parlamentul urmează să

Ciocniri între poliţie şi manifestanţii pro-palestinieni la Udine, unde se desfăşoară meciul Italia-Israel. Huiduieli în timpul intonării imnului naţional israelian

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Manifestanţii pro-palestinieni au ieşit marţi în stradă în oraşul Udine, din nordul Italiei, şi s-au confruntat cu poliţia înaintea meciului dintre Italia şi Israel de calificare la Cupa Mondială de

Ministrul polonez de Externe avertizează că Rusia ar putea „lovi adânc în Europa”. „Ar trebui să fim pregătiţi”

Adevarul acum 44 minute
Radoslaw Sikorski, ministrul de Externe al Poloniei, a avertizat Europa că Rusia ar putea „lovi, din păcate, adânc în Europa”, calificând drept „iresponsabilă” neglijarea construirii unor sisteme de apărare.

Bogdan Ivan, după ce a fost criticat pentru declaraţia că avem cea mai scumpă energie din Europa: Cifrele vorbesc de la sine. Nu este o exagerare, ci o realitate confirmată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Iva, criticat după declaraţia sa potrivit căreia avem cea mai scumpă energie din Europa, raportat la puterea de cumpărare, a afirmat, marţi seară, că ”cifrele vorbesc de la

CSO Voluntari, încă o victorie convingătoare în European North Basketball League » Care e programul ilfovenilor

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CSO Voluntari și-a continuat parcursul imaculat în European North Basketball League, competiție pe care a câștigat-o sezonul trecut, și s-a impus cu 92-72 în fața lui Alkar Sinj, o formație din Croația. CSO Voluntari a ajuns la un bilanț de 2-0 în g

„Guvernare fără PSD nu se poate”. Olguța pune presiune pe Bolojan: „Ne retragem din Coaliție dacă propunerile noastre nu trec”

Adevarul acum 2 ore
Vicepreşedintele PSD Lia Olguţa Vasilescu, primar al municipiului Craiova, a amenințat cu retragerea PSD de la guvernare dacă proiectele partidului nu vor fi acceptate la nivelul coaliției.

Comisia Europeană vrea extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja întregul continent. Statele din sud şi vest s-au plâns că proiectul ignoră amenințările din regiunile lor

HotNews acum 5 ore
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede așa-numitul „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai

Fondul Monetar Internaţional a revizuit în scădere la 1% estimările ce privesc avansul economiei româneşti în acest an

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, până la 1%, de la 1,6% cât prognoza în luna aprilie şi 3,3% cât era avansul indi

FCSB a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Bologna din Europa League

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
FCSB a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Bologna, din etapa a treia a grupei Europa League. Partida se joacă pe Arena Națională joi, 23 octombrie, de la ora 19:45. Prețurile biletelor sunt următoarele: După meciul cu Bologna, FCSB va mai juca

Vremea

București
acum

12°
mar.

9°/16°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

mar.

5°/13°
mie.

2°/13°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

9°/14°
mie.

12°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

mar.

5°/13°
mie.

6°/12°
joi

5°/14°
vin.

6°/15°
Timisoara
acum

10°
mar.

9°/16°
mie.

8°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/15°