Am trăit, de când mă ştiu, printre cărţi şi reviste. Nu m-am putut plânge că n-am acces la surse de informare măcar decente – decente, fireşte, în condiţiile unei Românii aflate, mai întâi, sub cizma sovietică, iar ulterior sub drastica ură de sine a poporului indusă de comuniştii autohtoni.

Însă chiar şi atunci se găseau soluţii. Prin complicitate cu un portar de la poşta centrală din Arad, am petrecut, ca adolescent, ore palpitante, duminicile după-amiază, în sala uriaşă unde erau sortate publicaţiile străine. De la reviste de sport în franceză, poloneză ori maghiară, la periodicele culturale din Hexagon, la reviste din URSS tipărite în franceză ori engleză, stăteam cufundat, ceasuri în şir, într-un adevărat paradis al presei internaţionale.

Cele mai multe erau abonamente ale unor instituţii: Biblioteca Judeţeană, Inspectoratul Şcolar, Palatul culturii, Şcoala populară de artă. Dar între destinatari se aflau şi Episcopia, şi Sinagoga, şi chiar clubul sportiv UTA, într-o devălmăşie cu adevărat ameţitoare. Îmi stăruie şi azi în minte o revistă de cinema cehoslovacă unde puteai buchisi măcar titlurile filmelor de mare succes ale momentului („2001. Odiseea spaţială”, „Funny Girl”, cu Barbra Streisand, „Bullitt”, cu Steve McQueen, „The Lion in Winter”, cu Peter O’Toole şi Katharine Hepburn, dintre cele care-mi vin în minte acum), dar şi admira posterele împăturite în patru ale unor vedete de cinema sumar îmbrăcate. Probabil că atunci mi s-a fixat idealul de frumuseţe feminină pe care sunt pregătit să-l apăr (strict conversaţional, fireşte) şi azi: un amestec între magnetismul privirii lui Julie Christie, agresivitatea filiformă, izbucnind violent în rotunjimi sălbatice, a lui Raquel Welch, şi abandonul de sine, nonşalant şi parcă ironic, al Ursulei Andress. Acestei combinaţii letale nu i s-a adăugat, cu vremea, decât un singur lucru, dar esenţial: fragi