Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vine Liga! Cu sau fără Ando? Ceahlăul - CFR 2-2! Toate golurile s-au marcat cu capul

Publicat in Pro Sport, vineri 27 iulie 2012 ·

CFR nu a reuşit să câştige nici cel de-al treilea meci oficial din noul sezon

Paradoxul CFR continuă. Câştigă campionate ciudate pentru ca un sezon mai târziu să arate ca un o echipă care joacă doar pentru că cineva trebuie să ocupe şi locul opt. O echipă care a luat cinci goluri în prima etapă a făcut campioana să ne întrebe ce nivel avem. Atât de slabă e deţinătoarea titlului sau aşa repede a înviat Ceahlăul? Dar ce tot vorbim? De când e asta un paradox în Liga I? Prea multă filozofie şi ştim că în teren e pe goluri. Ne mutăm privirile către Andone. Cel care s-a fript cu ciorbă acum câţiva ani şi acum se teme de o Cola cu gheaţă. Ştie foarte bine că laudele patronilor nu au reprezentat niciodată un punct de sprijin în fotbalul nostru.

Totodată, e conştient că după ce şefii au pus la zid jucătorii după 1-1 cu Gaz Metan, el e următorul luat în vizor în cazul unui eşec. A simţit asta şi când s-a răstit la o reporteriţă după primul semi-eşec, ceva ce nu îi stă în fire. Noi, răutăcioşii, am spune că hainele negre pe care le-a ales nu îi stau bine. Mâinile încrucişate aşezate în dreptul pieptului sunt un semn de autoapărare. Psihologii aşa ar explica. Se gândeşte la grupele Ligii, dar nu ştie dacă le va vedea iar de la televizor de parcă a fost lovit de acelaşi blestem ca echipa iubită, Dinamo. Iar filozofăm.

CFR nu arată nimic

Ne mutăm ochii şi la meci. Golubovic scapă singur cu Stăncioiu, dar trage slab (4). Monroy încearcă de la distanţă dar ratează ţinta de puţin. Kapetanos încă e viu şi înscrie aşa cum ştie mai bine, cu capul din şase metri (20). "Fălcosul" nu schiţează nicio grimasă, mai e mult până la final. A început să simtă fotbalul mai bine ca mulţi alţii. Şi are dreptate. Opt minute mai târziu, Ichim egalează tot cu o lovitură de cap pe lângă portarul-problemă Stăncioiu. Încă o dată, nicio grimasă pe faţa lui Ando. Minutele trec. Şi c

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum o ora
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum o ora
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

Video „Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit după 20 de ani. A stat în comă în urma unui accident rutier

Adevarul acum 4 ore
„Prințul adormit” Al-Waleed bin Khalid Al-Saud din Arabia Saudită, care a petrecut mai bine de două decenii în comă după un accident de mașină petrecut la Londra, a murit la vârsta de 36 de ani, scrie duminică, 20 iulie, The New York Post.

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 4 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 3 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum o ora
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 3 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum o ora
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

Vremea

București
acum

31°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/34°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°