Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Național de Etică, despre doctoratul Laurei Codruța Kovesi: "Sunt PROBE CONVINGĂTOARE că nu a plagiat"

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 27 iulie 2012 ·

După premierul țării, un alt înalt demnitar a ajuns în fața Consiliului Național de Etică. Procurorul general al României, Laura Codruța Kovesi a mers astăzi la CNE, unde va fi audiată în legătură cu acuzațiile de plagiat din teza sa de doctorat. Sursa: CODRIN PRISECARU

UPDATE: Procurorul general a spus că și-a exprimat punctul de vedere în peste 100 de pagini, luând punct cu punct fiecare lucru care i se imputa și a demonstrat că nu este o teză copiată. Interesantă este însă poziția Gabrielei Catană, purtătorul de cuvânt CNE, care a dat de înțeles că procurorul va primi o decizie favorabilă. "Verdictul nu va fi dat azi, Consiliul are la dispoziției un termen de 90 de zile, până pe 24 august, dar vă pot spune că probele aduse au fost suficiente și destul de convingătoare", a declarat Catană.

Prezentă încă de dimineață la sediul CNE, Kovesi a declarat că are de gând să fie extrem de cooperantă cu membri CNE și că le va demonstra acestora, cu probe, nevinovăția sa.

"Am trimis un punct de vedere, mi-am arătat disponibilitatea de a fi audiată. Am trimis un punct de vedere la care am atașat nu numai argumente, ci și probe care dovedesc clar că nu am plagiat. Aștept sa fiu audiată, întrebată", a afirmat Kovesi. În plus, procurorul s-a arătat optimistă că verdictul Consiliului va fi unul favorabil ei, convinsă fiind de greutatea dovezilor aduse și a promis că, imediat după decizia CNE, va face publice documentele care-i dovedesc nevinovăția. "Comisia are la dispozitie 90 de zile, așa cum prevede legea. Sper ca acest verdict să fie dat cât mai repede. În momentul în care verdictul va fi dat voi face și eu public punctul de vedere și absolut toate probele pe care le am și o să arăt că afirmațiile care s-au făcut nu sunt adevărate", a spus Kovesi.

CNE a mai făcut o primă analiză a sesizării de plagiat doctoratului lui Kovesi săptămâna trecută.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 5 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 2 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

VIDEO O ambarcațiune plină cu turiști s-a răsturnat într-o destinație populară din Vietman. Cel puțin 27 de morți

HotNews acum 5 ore
Cel puțin 27 de persoane au murit după ce o ambarcațiune turistică s-a răsturnat sâmbătă în timpul unei furtuni în Golful Halong din Vietnam, a raportat presa de stat, transmite Reuters. Ambarcațiunea, care transporta 53 de persoane, s-a răsturnat î

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 3 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/25°
dum.

18°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°