Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dialog despre neputinţă

Publicat in Romania Literara, vineri 27 iulie 2012 ·

Lucrul care frapează imediat când rosteşti numele lui Petre Barbu e neafilierea la niciuna dintre direcţ iile (era să zic „găştile”) literare de azi. Jurnalist de profesie, prozatorul şi dramaturgul a preferat să păstreze o distanţă profilactică faţă de o lume culturală nu doar zgomotoasă, ci, din multe puncte de vedere, uniformizantă.

Până într-atât e de înstrăinat Petre Barbu de mediul autohton, încât am auzit colegi întrebându-se dacă nu cumva s-a mutat în Occident… Ce-i drept, acest autoexil e benefic scriitorului atât ca strategie de menţinere a cotei de interes (când Petre Barbu se întoarce la literatură, înseamnă că are într- adevăr ceva de spus), cât şi ca premisă de independenţă creatoare. Nu-i greu de observat că prozatorul format în albia optzecismului renunţă aproape total la mărcile stilistice livreşti pentru o proză ancorată în cotidianul românesc al tranziţiei. Romanele Dumnezeu binecuvântează America, Ultima tresărire a submarinului legionar sau Blazare participă la un fenomen literar numit pe bună dreptate de Sanda Cordoş „de-tabuizarea României”. Câteva dintre cele mai persistente stereotipii şi fantasme comunitare, imposibil de pus în discuţie în timpul totalitarismului, ies la iveală sub diverse formule narative în proza lui Petre Barbu, Bogdan Suceavă sau Dan Lungu.

Până la capătul liniei, cel mai recent volum al scriitorului, e poate şi cel mai personal – chiar dacă obsesia comunitară se menţine permanent în fundal. Cartea adună de fapt o serie de bucăţi de proză fără intenţia unei construcţii unitare. Precizarea „schiţe şi nuvele” de pe foaia de titlu descrie cu exactitate conţinutul cărţii: pe de o parte, Până la capătul liniei cuprinde o serie de nuvele mai vechi, scrise probabil în anii ‘80 (doar una dintre ele e datată), când Petre Barbu textualiza şi el alături de colegii ceva mai vârstnici. Raport confidenţial despre scuf

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 5 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 3 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 4 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 7 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 3 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 4 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 2 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 6 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/8°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

4°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°