O turistă în vârstă de 75 de ani, din Spania, a fost transportată la spital, joi seară, cu un elicopter SMURD, după ce a căzut într-o prăpastie adâncă de aproximativ 10 metri, în Masivul Făgăraş, fiind salvată de jandarmii montani, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Accidentul s-a produs în zona cuprinsă între "Fereastra Zmeilor" şi Cabana Podragu, pe versantul din Argeş al muntelui, unde femeia s-a dezechilibrat şi a căzut într-o prăpastie, pentru salvarea acesteia intervenind jandarmi de la postul montan Arefu, care patrulau în zona Cabana Cumpăna-Cota 2000, împreună cu savamontişti.
Echipele de salvatori i-au acordat primul ajutor femeii şi au dus-o până într-o zonă în care a putut ateriza un elicopter SMURD care a preluat-o pe turistă, transportând-o la Spitalul Municipal din Curtea de Argeă.
Femeia accidentată se numeşte Prista Toledo Gonzales, are 75 de ani, este din Madrid şi face parte dintr-un grup de turişti spanioli care în momentul accidentului făceau o drumeţie în Masivul Făgăraş.
O turistă în vârstă de 75 de ani, din Spania, a fost transportată la spital, joi seară, cu un elicopter SMURD, după ce a căzut într-o prăpastie adâncă de aproximativ 10 metri, în Masivul Făgăraş, fiind salvată de jandarmii montani, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Accidentul s-a produs în zona cuprinsă între "Fereastra Zmeilor" şi Cabana Podragu, pe versantul din Argeş al muntelui, unde femeia s-a dezechilibrat şi a căzut într-o prăpastie, pentru salvarea acesteia intervenind jandarmi de la postul montan Arefu, care patrulau în zona Cabana Cumpăna-Cota 2000, împreună cu savamontişti.
Echipele de salvatori i-au acordat primul ajutor femeii şi au dus-o până într-o zonă în care a putut ateriza un elicopter SMURD care a preluat-o pe turistă, transportând-o la Spitalul Municipal din Curtea de Argeă.
Femeia accidentată se numeşte Pris