Fotbal fără bani e sigur că nu se mai poate. În toate direcţiile. Adică se fac investiţii comparabile cu cele ale oricărei (alte) industrii, iar acolo unde treburile sunt temeinic organizate, investiţia aduce indiscutabil şi profit. Realizarea acestuia ţine de o mulţime de factori, cel mai important fiind performanţa. Ajungem de fapt într-un cerc vicios: investeşti mult, produci performanţă, vine şi profitul. E nevoie de oameni competenţi care să administreze cu mijloace ştiinţifice fotbalul-afacere, de fapt singurul care contează. Fotbalul amator nu mai există practic de mult timp, în Anglia, de exemplu, fiind profesionism până la liga a 5-a inclusiv!... Şi aş putea să mai bat câmpii mult şi bine. Dar spaţiul rubricii fiind limitat, intru abrupt în curtea noastră.
De ani buni, alături de echipele care prin glasul patronilor grohăie tradiţional că vor performanţă (Steaua şi Dinamo) fără a fi cumpărat însă măcar un singur fotbalist adevărat, s-au adăugat încă altele, precum CFR Cluj ori Vaslui. Prima s-a specializat în importul de portughezi care au eşuat la ei acasă, a doua reuşind cumva să aducă trei fotbalişti a căror reşapare a dar roade: Sânmărtean, Adailton şi mai ales Wesley. În acest timp, ratând titlul pe bandă rulantă, logic ar fi fost ca investitorul Porumboiu să încerce să mai aducă încă vreo doi-trei fotbalişti tot adevăraţi care să-i aducă succesul aşteptat şi să-i dea şi o şansă de accedere în Liga Campionilor! În loc de asta, ce văzurăm? Că lui Wesley i l-a pus în coastă pe alde Săgeată, o panaramă fără frontiere. Iar Wesley (care, vă amintiţi?, declarase că nu vrea decât performanţă, un titlu adică, sătul să tot fie cel mai bun dintr-o gaşcă de loseri) anunţă că... pa! Se duce, adică, la arabi. Pe un salariu de 2 milioane pe an. Dacă Porumboiu chiar vrea performanţă, ar fi trebuit să-i ofere el acest salariu, recuperându-şi (şi cu pro
