Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii, în focurile primelor examene la Olimpiadă

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 28 iulie 2012 ·

Grosul tricolorilor intră în arenă în acest sfârşit de săptămână, pentru calificări sau chiar pentru medalii, aşa cum este cazul Alinei Dumitru, cea care a venit miercuri, iar astăzi îşi va termina misiunea la Londra Sursa: daniel conţescuSursa: daniel conţescu

1 /.

DANIEL CONŢESCU, corespondenţă din LONDRA

După ce aseară, la festivitatea de deschidere, atmosfera a fost încinsă de idealurile flacării olimpice, megaîntrecerea londoneză “va lua foc” şi în celelalte arene şi locaţii londoneze, începând de astăzi, urmând să păstreze artificiile pentru festivitatea de închidere, de pe 12 august.

Cele două zile ale acestui sfârşit de săptămână vor consemna intrarea în competiţie a grosului sportivilor tricolori. Gimnastica, scrima şi canotajul sunt gata să arate lumii că România are statut de favorită.

“Recolta” strânsă de la aceste disciplină va constitui, în mare parte, “tezaurul” cu care ne vom întoarce acasă.

Prima sportivă a noastră cu şanse la medalii care va avea răspunsul Jocurilor Olimpice este judoka Alina Dumitru (29 de ani şi 48 de kilograme), campioana olimpică de la Beijing, din 2008. Ea va trece astăzi şi prin supliciul calificărilor, dar şi prin emoţiile fazelor superioare. Meciurile românilor pot fi văzute pe canalul TVR 1.

Falimentează "fabrica de medalii"?

O situaţie gravă s-a născut pe neaşteptate în lotul feminin de gimnastică. “Fabrica de medalii” a României pare să fi intrat într-un blocaj, unul dintre motive fiind lipsa de “materie primă”, un motiv invocat cu obstinaţie de cuplul Bellu-Bitang, iar celălalt - din pricina unor probleme de sănătate ale sportivelor, dificultăţi apărute chiar înainte de start.

Accidentată la gleznă, Larisa Iordache, o sportivă de bază, va concura doar la anumite aparate, în funcţie de verdictul medicilor, dar nu se ştie încă dacă va

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum o ora
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 40 minute
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Irlanda a început săpăturile la groapa comună în care se crede că au fost înhumați în secret aproape 800 de bebeluși

HotNews acum 31 minute
La un secol după ce călugăriţele irlandeze au început să îngroape sute de sugari în ceea ce avea să devină un mormânt comun, nemarcat, arheologii şi alţi specialişti vor începe să excaveze locul din Tuam, comitatul Galway, relatează The Guardian, ci

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 3 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°