Mallurile găzduiesc castele magice, personaje de poveste şi cele mai noi jocuri. Distracţia este garantată pentru cei mici, dar cât trebuie să scoată din buzunare părinţii pentru „nepreţuita“ bucurie a odraslelor?
Joaca se mută în indoor atunci când activităţile de outdoor s-au epuizat, iar parcurile de distracţii din centrele comerciale se pliază perfect pe dorinţele celor mai pretenţioşi părinţi şi copii. Fie că vor să îşi lase copiii la joacă, dar supravegheaţi, în timp ce ei îşi fac cumpărăturile, fie că îşi doresc să aşeze un zâmbet larg pe chipul celui mic, părinţii nu se uită la bani când trec pragul unui parc indoor.
Două astfel de locuri sunt Magic City şi Zorky’s Planet, proiecte ale dezvoltatorului Britta Trading. Magic City, inaugurat în iarna lui 2008 în Băneasa Shopping City, se întinde pe o suprafaţă de 700 de metri pătraţi. Aici, copiii de până la 12 ani au la dispoziţie tobogane gonflabile sau din plastic, căsuţe multicolore şi un „castel magic“ de 130 de metri pătraţi, cu labirinturi, poduri suspendate şi serpentine. Pentru copiii mai mari, Magic City pune la dispoziţie o zonă cu jocuri mecanice şi electronice, mese de air hockey, zonă de baschet, de Formula 1, motociclete, simulatoare sau Kiddie Rides.
Succesul de care s-a bucurat Magic City a condus la inaugurarea primului mare parc autohton de distracţii indoor: Zorky’s Planet, deschis în AFI Palace Cotroceni din toamna lui 2010 şi care se bucură de o suprafaţă de 2.000 metri pătraţi. Zorky‘s Planet se diferenţiază de alte locuri de joacă indoor nu numai prin suprafaţa impresionantă, ci şi printr-un mix complet de atracţii care îi oferă titulatura internaţională de „family entertainment center“.
„Părinţii aleg acest loc pentru că aici îşi pot petrece și ei timpul cu copiii lor. E un family entertainment center, iar asta înseamnă că aici te joci tu cu copilul tău