Spectacolul olimpic este urmărit la Londra de sute de mii de spectactori iar pe toată planeta de miliarde de telespectatori, un "show" gigantic începe amplificat de o adevărată industrie de produse derivate precum şi de cultul planetar al vedetismului sportiv. Ceea ce nu ne împiedică să observăm că simbolista acestor Jocuri Olimpice este şi deturnată.
Grecii antici au avut, la ora la care inventau aceste jocuri sportive, ideea sănătoasă de a transfera violenţa rivalităţilor umane pe teren sportiv şi de a încadra cu reguli de o mare demnitate aceste competiţii.
Adularea atleţilor victorioşi a început încă de pe atunci, dar şi învinşii erau respectaţi întrucît jocurile olimpice mai reprezentau ceva: o victorie comună a raţiunii. Iar faptul că oraşele şi cetăţile greceşti îşi întrerupeau războiele pe durata olimpadei este cel mai înalt simbol şi mesaj al acestei invenţii. Un mesaj de pace şi un simbol al faptului că omul poate îşi poate controla pînă la urmă pornirile violente.
Jocurile moderne au păstrat, de la cele antice, gustul pentru spectacol şi idolatria faţă de învingători. In rest, ele au evoluat diferit, fiind din ce în ce mai mult instrumentalizate de politică, de lumea banului şi de indistria de divertisment. Mesajul jocurilor olimpice s-a schimbat şi el întrucît au început să servească pur şi simplu ca instrument de propagandă.
A fost cazul în 1936, cînd lumea civilizată a acceptat ca Germania nazistă să organizeze competiţia. Hitler şi aparatul său de propagandă nu au ezitat o secundă în faţa acelei “şanse” de a prezenta lumii o vitrină a naţional-socialismului german.
Si mai tîrziu politica a interferat puternic cu domeniul olimpic. In 1980 Uniunea Sovietică a fost extrem de mîndră întrucît a avut ocazia să organizeze Jocurile Olimpice la Moscova. In plin război rece comunismul sovietic a
