Georgeta Barbălată este acuzată că l-a avertizat pe Mihai Vlad că i se va percheziţiona domiciliul în dosarul procurorilor Bălan şi Sâmpetru
Judecătorul Georgeta Barbălată, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este urmărită penal de procurorii anticorupţie, acuzată fiind de favorizare a infractorului în legătură directă cu fapte de corupţie din dosarul procurorilor Bălan şi Sâmpetru.
În rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii anticorupţie au reţinut că "există indicii că în data de 10 iulie 2012, Barbălată Georgeta, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce a aflat de existenţa unei solicitări de autorizare a efectuării percheziţiilor domiciliare, formulată de DNA, l-a avertizat pe Vlad Mihai, învinuit într-un dosar penal aflat pe rolul DNA, că este posibil ca domiciliul său să fie percheziţionat şi că ar putea să aibă probleme la DNA, legate de anumite "servicii" pe care le-ar fi făcut procurorilor Bălan George şi Sâmpetru Marcel".
Altfel spus, înştiinţându-l, judecătoarea i-a asigurat lui Mihai Vlad timpul necesar pentru a distruge şi ascunde documente şi obiecte compromiţătoare, ce ar fi putut constitui mijloace de probă, îngreunând astfel urmărirea penală.
Judecătoarea Barbălată Georgeta a fost pusă sub învinuire în dosarul penal în care se efectuează acte de urmărire penală faţă de Vlad Mihai, fost şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Ilfov şi faţă de procurorii Bălan George şi Sâmpetru Marcel (primul - membru în Consiliul Superior al Magistraturii la data începerii urmăririi penale, iar cel de-al doilea - consilier în cadrul aceleiaşi instituţii), învinuiţi pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. b din legea 78/2000, în formă continuată, complicitate, respectiv instigare la infracţiunea menţionată.
Potrivit comunicatului DNA remis presei la data de 11 iulie, în