Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slovacia își va îngheța cheltuielile în 2012-2013 pentru a respecta obiectivul legat de deficit

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 iulie 2012 ·

Slovacia îşi va întări politica de austeritate şi îşi va îngheţa cheltuielile pentru a atinge obiectivul de deficit public pentru perioada 2012 - 2013, veniturile fiscale fiind mult mai mici decât era de aşteptat, a anunţat vineri ministrul finanţelor slovace, transmite AFP.

"Dacă nu vom lua măsuri suplimentare, deficitul public va atinge 5,3 la sută din PIB în acest an, în loc de 4,6 la sută, cât era prevăzut", a declarat ministrul finanţelor, Peter Kazimir, într-o conferinţă de presă la Bratislava.

"Confruntat cu această situaţie, nu am altă soluţie decât să îngheţ cheltuielile pe acest an", a adăugat el.

Conform oficialului slovac, guvernul va organiza o şedinţă de urgenţă, luni, pentru a discuta cu privire la măsurile de austeritate, printre care şi îngheţarea cheltuielilor.

„Principalul nostru obiectiv este să atingem obiectivul de deficit, indiferent de preţ", a subliniat Peter Kazimir.

Guvernul slovac de centru-stânga, condus de Robert Fico, la putere din luna aprilie, a pregătit deja un set de măsuri de austeritate ce cuprinde o creştere a impozitelor pentru cei bogaţi şi pentru firme, precum şi modificări ale sistemului de pensii, în speranţa realizării unei economii de 1,2 miliarde de euro pentru anul viitor, scrie Agerpres.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Informări publice - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 8 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 7 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 8 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 8 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

Bolojan, despre înscrierea în PNL a lui Hellvig, fost director SRI: Orice om care are o expertiză trebuie să fie valorificat

Mediafax acum 4 ore
Ilie Bolojan a fost întrebat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, despre înscrierea lui Eduard Hellvig în PNL. „Înscrierea domnului Eduard Hellvig este binevenită. Am discutat cu dânsul această chestiune şi cred că orice om care are o expertiză

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 3 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Gazprom nu va mai folosi Ucraina pentru a aduce gaze în Europa

Wall-Street.ro acum o ora
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, în planificarea sa internă pentru anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Ag

CEO-ul TikTok convocat la Bruxelles. Parlamentul European cere explicaţii în urma cazului Călin Georgescu

Mediafax acum 4 ore
Eurodeputata şi lidera grupului politic Renew Europe, Valérie Hayer cere convocarea directorului TikTok la Bruxelles pentru a lămuri implicarea platformei în campania lui Călin Georgescu. Acest apel vine la doar două zile după victoria-şoc a lui Căl

Vremea

București
acum

mie.

1°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/10°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/7°
joi

3°/9°
vin.

3°/7°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

4°/7°
vin.

3°/6°
sâm.

3°/6°
Timisoara
acum

mie.

1°/9°
joi

7°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°