Putini dintre noi isi mai aduc aminte acest vers, cu care incepe refrenul unuia dintre cele mai cunoscute imnuri ale umanitatii: Internationala. Este un cantec scris in 1870 de francezul Eugene Pottier, membru al Comunei din Paris. Forta mobilizatoare a acestui imn a facut ca, in scurt timp, el sa fie tradus in multe limbi de larga circulatie, fiind cantat de comunisti, socialisti, anarhisti, in fine, de toti nemultumitii soartei.
Eu n-am fost comunist dar nu pot sa nu recunosc faptul ca mi-au placut intotdeauna imnurile patriotice, muzica militara, cantecele rusesti de razboi, intr-un cuvant, toate compozitiile muzicale care fac sa-ti vibreze sufletul.
Semenii nostri sub 40 de ani nu cunosc aceste creatii muzicale pentru ca s-au nascut dupa ce le trecuse vremea. Cei peste 40 de ani le cunosc dar nu vor sa-si aduca aminte de ele. Poate este de vina difuzarea lor excesiva inainte de 1989 sau poate asocierea subliminala cu regimul comunist, pe care-l renegam cu obstinatie. In perioada acelui regim comunist, bunicul meu, un taran caruia-i cantau greierii in talpi, fara stiinta de carte dar un gospodar desavarsit, m-a intrebat odata ce-i aceea epoca?
Sintagma „epoca de aur” era folosita atat de des incat bietul om, care, in zilele de iarna, mai asculta radioul, intuia derutat ca e un lucru important de vreme ce-i asociat cu metalul pretios dar nimic din ce intalnise in cei 70 de ani de lucrat pamantul nu semana a epoca. Cum sa-i explici unui om care semnase plangand cererea de inscriere la colectiv ca epoca este insasi perioada vietii lui, inchinata sefului statului? Cum sa-i spui unui om care, dimineata si seara se inchina in genunchi minute in sir, ca exista cineva mai important decat Dumnezeu, un om care n-avea mai multa stiinta de carte decat bunicul meu dar pe care intelectualii tarii il numeau fauritorul epocii de aur? @N_P
