Cât de gravă este accidentarea Larisei Iordache? Aceasta-i tema tema zilei în sânul delegaţiei olimpice a României la Londra
Surse din echipa României susţin că Larisa ar putea face toate cele patru aparate
Joi la prânz, Satul Olimpic. Larisa (16 ani) intră cu privirea în pământ în blocul în care este cazată echipa României. Aproape că plânge. Este însoţită de antrenorul Lucian Sandu şi de încă două persoane din staff, care fac zid în jurul ei. Nu era nevoie, oricum nimeni nu s-a înghesuit să-i pună întrebări micuţei. Sportiva se întorcea de la medicul echipei Germaniei, care o consultase, iar veştile nu erau bune, deşi ea refuza să le accepte. "Ea aleargă pe holuri să mă convingă că nu o doare, dar noi nu vrem să riscăm", spune antrenoarea Mariana Bitang în prima intervenţie oficială de la aflarea veştii că Larisa are o inflamaţie la călcâiul stâng.
Joi seara, North Greenwich Arena, sala care va găzdui întrecerile de gimnastică. Fetele au programat antrenamentul pe podium. Ajung la arenă cu trei ore mai devreme, semn că problemele Larisei lungesc timpul necesar pentru încălzire. Se intră pe aparate la ora 20:00 (ora Londrei). Larisa face doar linia artistică de la sol, execută paralelul, care nu tensionează călcâiul, şi, surpriză, dansează impecabil pe bârnă. Îşi face exerciţiul de parcă nu ar fi avut nimic la călcâi! Săriturile ies din schemă. La ieşirea de la antrenament, în zona mixtă, Iordache schiţează primul zâmbet. Mariana Bitang îi face o piruetă şi o împinge spre vestiar. Nicio declaraţie.
Ieri, la sala de antrenament a Academiei lui Beckham. Larisa este din nou pe aparate. Execută la sol doar linia artistică şi repetă la nesfârşit bârna şi paralelul. Iese din sală cu broboane de sudoare pe frunte şi un surâs larg pe buze. "Sunt bine", este prima ei declaraţie dată în ultimele două zile. Octavian Bellu explică: "Va face sigur