Turiştii care s-au aflat ieri, pe Transalpina, cea mai înaltă arteră rutieră din România nu au uitat că trebuie să meargă la vot. Ei au avut la dispoziţie o secţie specială de vot amenajată în centrul staţiunii Rânca. Veniţi tocmai de la Constanţa, Iaşi sau Botoşani turiştii au ţinut cu tot dinandinsul să voteze.
Singura secţie specială de vot a fost amenajată la Rânca la peste 1.700 de metri altitudine. Aici au putut să voteze ieri turiştii veniţi în staţiune sau cei care au traversat Transalpina. „Suntem veniţi în vacanţă şi am mers să votăm la secţia specială amenajată aici în Rânca. Este normal să votăm, pentru că suntem români, chiar dacă ne aflăm în vârful muntelui, apoi ne vedem de vacanţă”, a spus unul dintre turiştii veniţi la vot. La secţia specială de la Rânca au votat nu numai turiştii veniţi din toate colţurile ţării, ci şi cei veniţi din afară. „Suntem stabiliţi în Grecia, dar ne aflăm în vacanţă aici la Rânca. Am venit să tranzităm şi Transalpina şi ne-a prins referendumul aici, aşa că am venit la secţia specială să votăm”, a declarat unul dintre turiştii români stabilit în Grecia. Chiar de la deschiderea secţiei, turiştii au luat cu asalt secţia, dornici să-şi exprime dreptul la vot. După câteva ore, aici îşi exprimaseră opţiunile 400 de persoane. „După câteva ore de la deschiderea secţiei speciale, am avut peste 400 de persoane care s-au prezentat la vot. Probabil că până la închidere, vor mai veni şi alţi turişti”, a declarat Ileana Dăianu, preşedintele secţiei de votare din Rânca. Pentru secţia specială de la Rânca au fost alocate 1.000 de buletine de vot numărul, acestora putând fi însă suplimentat în caz de nevoie.
Turiştii care s-au aflat ieri, pe Transalpina, cea mai înaltă arteră rutieră din România nu au uitat că trebuie să meargă la vot. Ei au avut la dispoziţie o secţie specială de vot amenajată în centrul staţiunii Rânca. Ve