În ziua REFERENDUMULUI 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, ale cărui rezultate sunt anunţate live de gândul, Poliţia Prahova a primit, până la ora 18.00, un număr de 17 sesizări privind presupuse încălcări ale legislaţiei electorale, în două dintre cazuri fiind deschise dosare de cercetare penală pentru fapte precum mita electorală sau obstrucţionarea dreptului la vot.
Purtătorul de cuvânt al Centrului de comunicare Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat că în cursul zilei de duminică au fost primite 17 sesizări referitoare la presupuse încălcări ale legislaţiei electorale, iar în două dintre cazuri poliţiştii au deschis dosare de cercetare penală. Unul dintre dosare vizează infracţiunea de dare de mită electorală, cel de-al doilea fiind deschis pentru comiterea infracţiunii de împiedicarea alegătorilor de a-şi exercita dreptul de vot.
Cercetările în cele două dosare penale sunt în curs, a precizat Raluca Brezeanu.
O altă sesizare a fost depusă de către primarul PDL din Câmpina, care a reclamat că în municipiu sunt distribuiţi în ziua referendumului fluturaşi care conţin îndemnuri la vot.
Purtătorul de cuvânt al Centrului de comunicare Prahova a adăugat că în cazul celorlalte 15 sesizări unele dintre faptele sesizate nu s-au confirmat în urma anchetei poliţiştilor.
În ziua REFERENDUMULUI 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, ale cărui rezultate sunt anunţate live de gândul, Poliţia Prahova a primit, până la ora 18.00, un număr de 17 sesizări privind presupuse încălcări ale legislaţiei electorale, în două dintre cazuri fiind deschise dosare de cercetare penală pentru fapte precum mita electorală sau obstrucţionarea dreptului la vot.
Purtătorul de cuvânt al Centrului de comunicare Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat că în cursul zilei de duminică au fost primite 17 sesizări referitoare la presupus