Numărul sucevenilor cu drept de vot care s-au prezentat duminică la urne, până la ora 17:00, este cu mult mai mic decât cel înregistrat până la aceeaşi oră la alegerile locale din data de 10 iunie 2012. Potrivit raportării de la ora 17:00 a Biroului Electoral Judeţean, 26,35% dintre alegătorii suceveni şi-au exprimat opţiunea la Referendumul naţional pentru demiterea preşedintelui României. De precizat că la alegerile locale de anul acesta, prezenţa la vot a sucevenilor la ora 17:00 a fost de 43,91%.
Din datele oferite de BEJ Suceava rezultă că la urne s-au prezentat mai mulţi suceveni din mediul rural (27,69%) şi mai puţini din mediul urban (24,35%)