Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Referendum 2012 Mureș. Una dintre cele mai scăzute prezențe la vot din țară!

Publicat in Adevarul, duminică 29 iulie 2012 ·

Prezenţa la vot în judeţul Mureş, la ora 17.00, a fost de 18,88% la sută, sub media naţională comunicată de Biroul Electoral Central, de 26,89 la sută.

Aceasta este una dintre cele mai scăzute procentaje în ceea ce privește prezența la vot, raportat la restul țării. Numai în Harghita (6,85%), Covasna (12,39%) și Satu Mare (16,52%) s-au prezentat mai puțini cetățeni la vot decât în județul nostru.

Potrivit BEC, până la ora 17.00 și-au exprimat opțiunea prin vot, în cadrul referendumului național, 26,89 din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale, adică 18.292.514. Dintre aceștia, 25,45 sunt alegători din mediul urban, iar 28,85 din mediul rural. Pentru validarea referendumului este nevoia ca la vot să se prezinte 50% plus 1 dintre români.

Județele fruntașe în ceea ce privește procentul de participare la vot sunt:

1.Județul Mehedinți-44,37%

2.Județul OLT-39,37%

3.Județul Teleorman 38,24%

Vezi AICI tot ce trebuie să ştiţi despre referendumul de duminică!

DESFĂŞURARE REFERENDUM 2012

Ultimele ştiri de la procesul de votare - puteţi afla în timp real toate aceste informaţii, pentru fiecare judeţ şi oraş, dacă accesaţi paginile locale dinadevarul.ro sau harta interactivă de mai jos.

REZULTATE REFERENDUM 2012

La ora 23.00 adevarul.ro îţi prezintă rezultatele exit poll-urilor privind scrutinul de demitere al lui Traian Băsescu.

Poţi afla foarte rapid şi uşor rezultatele referendumului 2012 în fiecare oraş. Accesează harta interactivă de mai jos şi apoi caută oraşul tău sau oraşul de reşedinţă al judeţului tău. Intră în pagina municipiului şi vei afla toate detaliile despre referendum, ziua votului şi rezultate referendum 2012. Mai poţi căuta numele judeţului tău în lista de mai jos.

Iată mai jos lista:

Rezultate Referendum 2012 Alba Iulia şi ju

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 53 minute
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Un nou val de praf SAHARIAN lovește din nou România în această săptămână

Gandul acum o ora
Un nou val de praf saharian ajunge în România în această săptămână, anunță serviciul de monitorizare a atmosferei Copernicus. În timp ce sudul țării se confruntă cu un cod galben de caniculă, meteorologii anticipează scăderi ale temperaturilor și pl

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum 3 ore
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

Deficitul de cont curent al României a crescut cu 26% în primele patru luni din 2024, până la 6,5 miliarde euro. La cât a ajuns datoria externă

Gandul acum o ora
România a avut în primele patru luni din 2024 un deficit de cont curent de 6,5 miliarde euro, în creștere cu circa 1,5 miliarde euro fată de aceeași perioada din 2023, a anunțat, joi, Banca Națională a României. În același interval, datoria externă

Robert Popa, transferat de la FCU Craiova de o echipă de tradiție din Superligă

Gazeta Sporturilor acum o ora
a anunțat oficial transferul lui Robert Popa (21 de ani), căpitanul României U20, de la , formația patronată de Adrian Mititelu care a retrogradat în Liga 2 de pe ultimul loc din Superligă. Popa a fost împrumutat de „Bătrâna Doamnă” pentru un sezon.

Atac cu spray lacrimogen la sediul Ambulanței din Brașov. Supect ar fi un angajat

Ziua Constanta acum 23 minute
Sediul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Braşov a fost evacuat, joi, după ce o persoană a dat cu spray iritant lacrimogen. Sunt mai mulţi medici şi asistenţi care se resimt după inhalarea substanţei pulverizate în aer. Mai mulţi medici şi asistenţi

Biroul Electoral Central a respins cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de Clotilde Armand / BEC spune că sesizările petentului nu sunt însoţite de probe în dovedirea unei fraudări

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central a respins, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de către Clotilde Armand, în calitate de candidat la funcţia de primar de sector din partea Alianţei Dreapta Unită. BEC a argumentat

ALEGERI LOCALE 20224 - Dominic Fritz solicită renumărarea voturilor: Miza acestor zile este viitorul democraţiei româneşti

News.ro acum o ora
Primarul Timişoarei Dominic Dritz un a făcut un apel ferm către autorităţi pentru renumărarea voturilor, pe fondul unor dovezi clare care indică o fraudă flagrantă în procesul electoral.

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum 3 ore
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

29°
joi

20°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°