Mi-aș fi dorit ca peste noapte să fi apărut o a treia opțiune. Ca de sâmbătă seara până duminică dimineața, pe buletinele de vot să apară și opțiunea ”restart”. Iar variantele de vot să fie măcar cele din 20 mai 1990. Cu țărăniștii lui Ion Rațiu și Corneliu Coposu, cu liberalii lui Radu Câmpeanu și social-democrații lui Sergiu Cunescu. Cu toată aroma lor visător-romantic interbelică, oricum mai respirabilă decât emanațiile trandafirilor iliescieni.
Nu s-a produs minunea, opțiunile au rămas aceleași. ”DA” sau ”BA”. În politică nu e precum în filmele hollywoodiene cu happy-end. O șansă ratată nu se mai întoarce. Dar asta nu înseamnă că alegerile de astăzi nu oferă posibilitatea unui nou început. Cel al conștientizării puterii votului popular. Oricât am încercat să înțeleg, în ultima săptămână, varianta boicotului, nu am reușit. Rămân la convingerea (idealistă, visătoare, spuneți-i cum doriți) că Binele (pe care fiecare e liber să-l perceapă conform propriilor convingeri, valori și principii) nu se poate naște dintr-o minciună. Că o șmecherie nu poate decât să nască o altă șmecherie, o ilegalitate nesancționată e pretextul pentru altă ilegalitate. Într-un șir neîntrerupt.
Înainte ca Traian Băsescu să fluture steagul boicotului, când încă își mai chema susținătorii la urne, am scris că cel mai prost scenariu posibil nu e nici cel în care se întoarce la Cotroceni, nici cel în care, măcar pentru câteva luni, USL va deține controlul absolut. Cel mai prost scenariu e invalidarea Rereferendumului din lipsă de cvorum, dar cu o mare majoritate care votează pentru demitere (6-7 milioane de alegători pentru ”DA”). Ar fi o remiză care nu doar că nu va pune capăt crizei politice actuale, ci o va ațâța și mai tare – fiecare din tabere având ”argumente” să-și revendice victoria și o mare (imensă) masă de cetățeni care rămân cu frustrarea anulării importanței votului lo
