FC Municipal a terminat la egalitate, scor 2-2, partida amicală disputată la Tărlungeni (Brașov), în compania formației Hapoel Akko, echipă din prima ligă israeliană.
Golurile echipei mureșene au fost marcate de Pascariu (44) și Saim (53).
Antrenorul Alexandru Pelici a început partida în formula:
Botoșer - Pascariu, Apostol, Nicu - Bunea, Alex. Dan, Dilbea, Szilagyi - Kinczel, Apostu, Szabo.
Pe parcursul jocului au mai intrat: Negru - Pop, Ungur, Vagner, Paduretu, Saim, Rus și Huiban. La FC Municipal a evoluat și Claudiu Bunea, fostul component al formației Voința Sibiu.
Meciul jucat împotriva echipei din prima divizie israeliană a fost un nou test pentru Alexandru Pelici de a alcătui formula cu care va ataca promovarea în primul eșalon al fotbalului românesc în sezonul competițional 20012-2013.
După retrogradarea în liga secundă, echipa mureșeană nu își poate propune altceva decât promovarea imediată înapoi în Liga 1. Dealtfel, tehnicianul mureșenilor a declarat chiar în momentul prezentării la noua sa formație că obiectivul principal al oranj-albaștrilor îl constituie revenirea în prima divizie.