Este leul subevaluat? Așa s-ar părea, comparând prețurile din România și SUA ale celui mai popular sandviș de la McDonald’s.

Încă din 1986, ziariștii de la „The Economist“ folosesc indicele Big Mac pentru a stabili cât de aproape sunt ratele de schimb valutare de o valoare corectă. Indicele se bazează pe prețul respectivului sandviș în diferite țări și pe teoria parității puterii de cumpărare (PPP), care susține că, pe termen lung, cursurile de schimb ar trebui să se miște astfel încât să egalizeze prețurile unui coș identic de cumpărături din două state diferite.

Însă lucrurile nu stau mai niciodată așa și ratele de schimb suferă numeroase influențe, oficiale și neoficiale.

Calculul este simplu: se ia prețul local al unui Big Mac și se împarte la prețul mediu din SUA (4,33 de dolari, conform ultimei ediții "Big Mac index", publicată în urmă cu 3 zile). Se compară apoi rezultatul cu rata oficială de schimb dintre dolar și valuta națională. Dacă primul este mai mare, moneda locală este supraevaluată. Dacă, din contra, rata oficială este mai mare, atunci avem de-a face cu o subevaluare.

În cazul României, luăm cei 9,3 lei (prețul unui Big Mac) și îi împărțim la 4,33. Rezultă 2,16, mult sub cursul oficial de 3,8 lei pentru un dolar. Cu alte cuvinte, potrivit metodei inventate de The Economist, trebuie să tragem concluzia că leul este subevaluat cu circa 44% față de dolar.

Criticii teoriei Big Mac mai aduc în discuție faptul că, deși produsul final este același, prețul său se stabilește diferit. Există țări în care costul muncii sau cel al transportului cântăresc mai mult, în timp ce în altele este mai mare ponderea taxelor sau cea a materiei prime. Nu în ultimul rând, marja de profit este diferită.

Totuși, în ciuda tuturor punctelor slabe, indicele Big Mac s-a dovedit, în destule rânduri, o metod