Niciodată n-am stat acasă la alegeri. M-am dus la vot chiar şi atunci cînd bănuiam că cei în dreptul cărora puneam ştampila vor pierde. Nu m-am certat cu cei care, deşi ar fi votat ca mine – cel puţin aşa susţineau -, preferau să stea acasă. Am discutat cu ei în contradictoriu şi atît. Nu m-am certat nici cu cei despre care ştiam că votează altfel decît mine. Fiecare cu preferinţele lui.
Am scris de rău despre politicienii care nu-mi inspiră încredere, dar nu mi-am permis să mă leg de alegătorii lor, cum văd că se întîmplă acum. Recunosc că mi s-a întîmplat să-mi manifest surprinderea cînd persoane pe care le cunosc îmi spuneau că au votat pentru politicieni care mi se păreau nedigerabili.
Înţeleg socotelile celor care acum, pentru prima oară, nu vor să meargă la urne. Ceea ce nu înţeleg şi mă irită sînt insultele unora dintre ei la adresa celor se vor duce să voteze. La fel mă irită şi insultele celor care vor merge la referendum la adresa celor care au ales să stea acasă. Dacă nu eşti în stare să convingi pe cineva, nu te apuca să-i dai cu flit.
Un lucru mi se pare însă profund incorect la acest referendum. Faptul că, din cauza calculelor, unii, începînd cu preşedintele ţării, încearcă să-i culpabilizeze pe cei care au de gînd să se prezinte la urne.
Poţi să nu fii de acord cu cei care l-au suspendat pe Traian Băsescu. Dar referendumul tocmai pentru asta e făcut – să decidă alegătorii, prin vot, dacă preşedintele trebuie să plece sau să rămînă. Dacă anticipezi că între cei care vor veni la vot există o majoritate care vrea ca preşedintele să plece şi alegi să stai acasă pentru a invalida astfel referendumul, fiindcă tu vrei ca preşedintele să rămînă în funcţie, înseamnă că, indiferent de justificările cu care încerci să te blindezi sau de insultele şi ameninţările cu care ieşi la atac, vrei ca minoritatea care stă acasă ad hoc sporind număr
