Votul pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu a fost „decorat“ de dimineaţa până seara de plângeri şi dosare penale, amenzi şi sesizări la numărul de urgenţă 112.
Încă de la primele ore ale dimineţii, pe ecranele televizoarelor se puteau citi titluri care conţineau expresii de genul „suspiciuni de fraudă", „obstrucţionarea dreptului la vot" sau „plângere penală". Pe lângă incidentele obişnuite la votare, cum ar fi două persoane care intră într-o cabină de vot sau promisiuni de recompensă pentru cei care merg sau nu merg la vot din partea politicienilor, au fost şi câteva cazuri serioase care s-au soldat cu dosare penale. Corespondenţii „Adevărul" vă prezintă cele mai importante incidente din România în ziua referendumului.
TIMIŞ. La ştrand,cu dovada de vot
Timişorenii au fost invitaţi la ştrandurile „No Name" şi „Heaven" în contul cărţii de identitate cu autocolantul de la votare. Poliţia s-a autosesizat şi a început o anchetă.
De altfel, reprezentanţii ştrandului „No Name" au făcut reclamă toată săptămâna la faptul că timişorenii pot intra gratuit la baie, dacă prezintă cartea de identitate prin care demonstrează că au participat la referendum. „În cursul acestei după-amiezi (ieri - n.r.), poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor şi Secţiei 2 Poliţie Timişoara, cu sprijinul Serviciului Operaţiuni Speciale, au acţionat la două ştranduri din oraş, ocazie cu care au constatat că toate persoanele care prezentau dovada că au mers la vot, arătând actul de identitate cu ştampila specifică, nu au mai plătit intrarea la ştrand, respectiv 13 lei şi 10 lei", a declarat Mădălina Mezdrea, purtătoare de cuvânt la IPJ Timiş.
DOLJ. Plângeri penale pentru primari
Trei primari din Dolj sunt acuzaţi de reprezentanţii PDL Dolj că le-au cerut oamenilor datele din buletin. Este vorba despre edilii din Mârşani