Conducerea tehnică a echipei de baschet BC Mureș, a definitivat programul de pregătire pentru următoarele două luni, până la începutul noului sezon competițional.
Echipa se va întruni în data de 6 august, urmând ca apoi să efectueze mai multe stagii de pregătire și să discpute meciuri amicale în compania unor adversari din țară și străinătate.
Principalele repere ale programului precompetițional sunt:
6 august – întrunirea lotului
6-12 august – acomodare cu efortul fizic şi vizite medicale
13-20 august – cantonament la Sovata
24-25 august – două meciuri de verificare la Cluj Napoca
30 august – 1 septembrie – Cupa Mureş, la Târgu-Mureş, echipele invitate fiind: CSU Sibiu, CSU Oradea, CSM Bucureşti
9-10 septembrie – meciuri de verificare cu BC Perla Harghitei Miercurea Ciuc
14-16 septembrie – turneu amical la Körmend (Ungaria)
22 septembrie – meci de verificare cu CSU Sibiu
Programul echipei mureșene poate suferi oricând modificări, în funcţie şi de solicitările ulterioare ale partenerilor sau ale potenţialilor parteneri, în special în ceea ce privește meciurile amicale pe care BC Mureș le va disputa.