Dacă într-o privinţă vocile medicilor cântă aceeaşi "arie", cu siguranţă că obiectul solidarizării este tutunul. Se întrec medicii să facă rechizitorii tot mai neiertătoare la adresa tutunului.
Tutunul este adus în banca acuzaţilor cu lanţuri grele la picioare şi la mâni şi acuzat pentru toate relele din organismul omenesc. Cine ştie ce se va întâmpla în viitor, însă până una-alta specialităţile medicinei declară tutunul sec, fără drept de apel: "diavolul-diavolilor".
Iată câteva explicaţii la îndemână. S-a descoperit că tutunul provoacă o contracţie a vaselor. Dar, după cum vom vedea, nu numai a vaselor, ci şi a altor "tuburi", cum ar fi bronhiile. Păi, atunci pe bună dreptate, cardiologii, diagnosticând o boală de inimă şi mai ales un infarct, îi poruncesc bolnavului în primul rând să arunce pachetul cu ţigări la coşul de gunoi. Vă daţi seama că ateroscleroza aşterne harnică grăsimi pe pereţii arterelor şi venelor. Şi, dacă plăcile de aterom îngustează diametrul de curgere a sângelui, răul este şi mai mare când vasele acestea înfundate se mai şi contractă. De vină fiind ţigara.
În cazul unei grave boli a plămânilor numită BPOC, adică bronhopneumonia obstructivă cronică, cu enfizem, primul sfat al medicului este să fie abandonat fumatul. Şi acolo bronhiile prin care vine aerul sunt micşorate din cauza unor secreţii stânjenitoare, iar ca necazul să crească, tutunul produce o contracţie suplimentară a acestor "ţevi" prin care ajunge aerul la plămâni. Consecinţele BPOC sunt severe: micşorarea capacităţii de respiraţie. Dacă bolnavul cu BPOC renunţă la fumat, deteriorarea acestei capacităţi respiratorii nu mai avansează. Nu se revine la capacitatea normală de respiraţie, dar măcar starea nu se înrăutăţeşte. Acel alibi al unora, potrivit căruia "ce rost are să mă las acum de ţigară, după 40 de ani de când fumez", nu stă în picioare. În orice moment,
