Printre alte reclamații, BEC a primit și sesizări legate de faptul că primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost însoţit în secţia de votare de tinere în costume de baie.
"S-au primit nişte semnale, dar dacă este o problemă legată de ţinută, competente ar fi organele de poliţie", a declarat, conform Agerpres, președintele BEC, Gabriela Elena Bogasiu. "Din moment ce competenţa revine organelor de poliţie, numai acestea pot aprecia asupra încadrării unei situaţii de fapt, în ipoteza unei norme de drept".
Bogasiu a precizat că sesizarea se referea la "participarea la vot a primarului municipiului Constanţa, însoţit de mai multe persoane în costum de baie". Potrivit unor surse din BEC, sesizarea referitoare la Mazăre poate contraveni Legii 60/1990, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, care la Art. 6, alin c) interzice "tulburarea ordinii şi siguranţei publice, încălcarea normelor moralităţii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor ori punerea în pericol a vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii acestora".
CITIȚI ȘI: Exoticul primar Mazăre a strunit la vot 25 de ”fotomodele”