Presedintele CE avertiza in urma cu putin timp ca Romania a pierdut increderea partenerilor europeni si ca se afla pe marginea prapastiei. Ei bine, astazi putem face un decisiv pas inainte daca vom pica testul ultim al democratiei - corectitudinea alegerilor.
Felul in care se va desfasura referendumul este decisiv pentru soarta Romaniei, indiferent care va fi rezultatului votului, indiferent daca scrutinul va fi validat sau nu.
Nu cred ca UE asteapta neaparat un anumit scor, un anumit verdict, dar in mod cert asteapta un scrutin corect, in care optiunea fiecarui cetatean sa fie respectata fara fisura, atat in cazul celor care se prezinta la urne, cat si in cazul celor care opteaza pentru absenteism, pentru ca acolo unde legea nu prevede obligatia de a merge la urne, absenta reprezinta, la randul ei, o optiune, deci un drept electoral.
Din nefericire, avem motive intemeiate de ingrijorare, pentru ca toate semnalele de pana acum au fost in sensul unor nereguli cum n-a mai vazut Romania de prin anii 90. Cele mai evidente sunt prevazute de chiar ordonanta de organizare a alegerilor, la care Victor Ponta n-a vrut sa renunte nici in ruptul capului, indiferent de insistentele de la Bruxelles.
Si n-a vrut pentru ca aceasta ordonanta elimina niste garantii esentiale pentru un scrutin corect. Astfel bulentinele de vot nu mai sunt inseriate, deci nimeni nu stie cate au fost tiparite, cate au fost impartite si de unde pot aparea cele care vor ajunge prin urne. Numarul stampilelor de vot din fiecare sectie nu mai este precizat in procesele verbale, nici cel al alegatorilor de pe listele suplimentare. De ce oare? A fost refuzata utilizarea softului antifrauda, care depisteaza rapid votul multiplu. De ce oare?
Vorbim apoi despre organziarea de sectii de vot in locuri cu totul nepotrivite, prin baruri, in Aqa Land, in hotel