Puţini giurgiuveni au participat azi la celebrarea Imnului Naţional al României care a avut loc în faţa sediului Primăriei. La eveniment au fost prezenţi, printre alţii, primarul Nicolae Barbu, preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu Vasile Mustăţea şi subprefectul Silvia Crăiţă.
La fel ca în anii trecuţi, giurgiuvenii n-au dat o mare importanţă Zilei Imnului celebrată duminică, 29 iulie.
Dacă mulţi dintre ei probabil că n-au ştiut despre eveniment, ceilalţi au fost ţinuţi în casă de temperaturile ridicate ori au fost ocupaţi cu referendumul.
Ceremonia a început la ora 9.00, în Piaţa Tricolorului, cu onorul dat autorităţilor locale şi judeţene, fiind urmată de intonarea Imnului Naţional.
CLICK PE IMAGINI PENTRU FOTOGALERIE
Nu a lipsit nici repreezentantul Episcopiei Giurgiului care a ţinut o slujbă de pomenire.
Pata de culoare a evenimentului a reprezentat-o Ana Maria Jurj, o fetiţă în vârstă de numai 4 anişori care a smuls ropote de aplauze asistenţei după ce a recitat două strofe ale poeziei „Sunt o mică româncuţă”.
Şeful Direcţiei Judeţene Giurgiu a Arhivelor Naţionale, Damian Ancu, a prezentat o scurtă istorie a imnului, cântat pentru prima dată în anul 1848 în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.
Ceremonia s-a încheiat în jurul orei 9.20 cu intonarea Imnului Naţional.