În ziua REFERENDUMULUI 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, ale cărui rezultate sunt anunţate live de gândul, PDL Cluj a sesizat Biroul Electoral Judeţean (BEJ) în legătură cu faptul că, în Chinteni, apropiaţi ai primarului PSD au împărţit buletine de vot prin comună şi i-au îndemnat pe alegători să se prezinte la secţie pentru a le depune sau pentru a fi colectate cu urna mobilă.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de PDL Cluj, persoane apropiate primarului din Chinteni identificau persoanele care nu au fost la vot şi încercau să le determine să participe la procesul electoral, spunând că, în caz contrar, nu vor mai beneficia de serviciile Primăriei.
"PDL Cluj a sesizat Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Cluj în legătură cu faptul că în satul Măcicaşu, comuna Chinteni, apropiaţi ai primarului PSD au împărţit buletine de vot prin comună şi i-au îndemnat pe alegători să se prezinte la secţie pentru a le depune sau pentru a fi colectate cu urna mobilă. De asemenea, persoane apropiate ale primarului identificau persoanele care nu au fost la vot şi încercau să le determine să participe la procesul electoral, în caz contrar nu vor mai beneficia de serviciile Primăriei sau chiar îşi vor pierde locurile de muncă. Considerăm că aceste fapte constituie abuzuri şi se încadrează în latura penală", se arată în documentul citat.
Reprezentanţii PDL Cluj au cerut BEJ să sesizeze organele competente "pentru a lua măsurile necesare şi legale care se impun".
Democrat-liberalii clujeni au afirmat că este de condamnat "comportamentul ilegal al primarului din comuna Chinteni de a se implica în procesul electoral prin încălcarea flagrantă a legilor în vigoare".
"Considerăm că aceste practici sunt caracteristice perioadelor comuniste, iar USL nu face decât să confirme lovitura de stat demarată contra statului de drept, a dem