Ziua Imnului Naţional este sărbătorită duminică, 29 iulie, de către românii din toată ţara prin diferite ceremonii.
În Capitală, sebarea Zilei Imnului Naţional a fost organizată în Parcul Carol, cu această ocazie fiind intonate imnurile pe care România le-a avut de-a lungul timpului, culminând cu "Deşteaptă-te române", la Mormântul Ostaşului Necunoscut, informează Mediafax.
Bucureştenii care au participat la această ceremonie au putut să asiste, de asemenea, la exerciţiul de dexteritate cu arme de luptă al militarilor Regimentului 30 Gardă şi Protocol "Mihai Vitreazul".
Ceremonia de servare a Zilei Imnului Naţional la Buzău. (FOTO: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)
Printre oficialii guvernului care au luat parte la sărbătorirea Zilei Imnului Naţional din Parcul Carol s-au numărat vicepremierul Florin Georgescu, ministrul Economiei, cel al Agriculturii, cel de Extene, cel al Muncii şi cel al Apărării.
La ceremonie au fost prezenţi, de asemenea, premierul Victor Ponta şi preşedintele interimar Crin Antonescu.
În judeţul Bistriţa, festivitatea a fost organizată în faţa statuii lui Andrei Mureşanu, cel care a şi scris versurile poemului "Un răsunet", care a fost denumit ulterior "Deşteaptă-te, române".
Cu scurt timp înainte de începerea ceremoniei un militar al Brigăzii 81 Mecanizată Bistriţa a leşinat şi a fost transportat la o ambulanţă a Armatei pentru a i se acorda primul ajutor.
Serbarea de Bistriţa a luat sfârşit cu o defilare.
Ziua Imnului Naţional a fost proclamată în anul 1998.
Ziua Imnului Naţional este sărbătorită duminică, 29 iulie, de către românii din toată ţara prin diferite ceremonii.
În Capitală, sebarea Zilei Imnului Naţional a fost organizată în Parcul Carol, cu această ocazie fiind intonate imnurile pe care România le-a avut de-a lungul timpului, culminând cu "Deşteaptă-te româ