Crin Antonescu a susţinut un discurs, imediat după închiderea urnelor. Preşedintele interima a declarat că aşteaptă rezultatele oficiale ale referendumului şi că decizia Curţii Constituţionale va fi respectată.
Cele mai importante declaraţii:
Într-o situaţie în care acest referendum a fost boicotat de PDL şi de către însuşi preşedintele suspendat pe de o parte, de către UDMR de pe altă parte, în condiţiile unei zile caniculare cetăţenii români într-o majoritate indiscutabilă au răspuns chemării la referendum, au răspuns într-un mod extraordinar prin corectitudinea comportamentului lor.
- Ceea ce am putut vedea cu toţii, cei care sunt însoiţi de calitatea democraţiei în România, a fost uncetăţean român conştient de drepturile sale
- Nu avem nici un fel de dubiu atunci când spunea că România a dovedit că e o ţară democratică pe deplin
- Vreau să le multumesc acestor oameni care au efortul de a se prezenta la referendum
Mai mult pe Antena3
Crin Antonescu a susţinut un discurs, imediat după închiderea urnelor. Preşedintele interima a declarat că aşteaptă rezultatele oficiale ale referendumului şi că decizia Curţii Constituţionale va fi respectată.
Cele mai importante declaraţii:
Într-o situaţie în care acest referendum a fost boicotat de PDL şi de către însuşi preşedintele suspendat pe de o parte, de către UDMR de pe altă parte, în condiţiile unei zile caniculare cetăţenii români într-o majoritate indiscutabilă au răspuns chemării la referendum, au răspuns într-un mod extraordinar prin corectitudinea comportamentului lor.
- Ceea ce am putut vedea cu toţii, cei care sunt însoiţi de calitatea democraţiei în România, a fost uncetăţean român conştient de drepturile sale
- Nu avem nici un fel de dubiu atunci când spunea că România a dovedit că e o ţară democratică pe deplin
- Vreau să le multumesc acestor