Nu e primul şi sunt sigur că nici ultimul spectacol de muzică şi poezie care se face în România. "Erotopoetica" apare însă după o pauză considerabilă, în care actorii scenei politice au fost (şi sunt, încă) mai sonori decât actorii scenei de teatru. Într-un fel, probabil că acest preaplin vicios al vieţii noastre de zi cu zi declanşează revolta spiritului; "revoltă" care ne cere, cu alternanţă previzibilă, odihnă şi grabnică schimbare de registru.

Şi atunci ieşim din casă şi mergem să ascultăm poezie, la "Godot Cafe Teatru", unde ne aşteaptă Toma Enache şi Jezabel. Spectacolul lor, "Erotopoetica", e un colaj de versuri scrise de mari poeţi români (Eminescu, Blaga, Barbu, Stănescu, Miron Radu Paraschivescu, Bogza) şi străini (Seferis, Khalil Gibran), în spatele cărora se aşază muzica interpretată live de Jezabel şi imaginea de proiector. Nu e un simplu pelerinaj de strofe, ci o producţie profesionistă, al cărei scenariu (Toma Enache) o coboară printre spectatori, făcându-i să participe la întâlnirea cu tot felul de întrebări: "Femeie, ce mare porţi în suflet şi cine eşti?", "De ce mor, cu fiecare lucru pe care îl ating?", "N-ar trebui să spunem puţinele noastre cuvinte/ Fiindcă, mâine, sufletul îşi înalţă pânzele?"... Întrebări rostite de actor (Toma Enache), purtătorul marilor adevăruri fără fard. Cu alte cuvinte, Toma Enache ne invită la o întâlnire cu întrebările şi frământările marilor poeţi, întrebări în măsură să ne facă şi pe noi să ne comparăm propriile răspunsuri ori să găsim unul.

"Spectacolul, ne spune regizorul, e o mărturisire a unui artist prins în mrejele vieţii, cu întrebările fundamentale ale vieţii. Ele «vorbesc» despre iubire şi despre moarte. Pleci din spectacol cu o stare care te duce spre un răspuns, te face să cauţi un răspuns.

Trăim momente în care lumea pare că nu are nevoie de poezie. Dar cred că totuşi fie