Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Europa analizează o nouă restructurare a datoriei Greciei

Publicat in Adevarul, duminică 29 iulie 2012 ·

Statele din zona euro analizează o nouă restructurare a datoriei Greciei, de 70-100 de miliarde de euro- presă, potrivit unor informaţii apărute în presa internaţională.

Partenerii europeni ai Greciei analizează o nouă restructurare a datoriei statului elen, vizând de această dată creditorii instituţionali, prin care îndatorarea ar putea fi redusă cu 70-100 miliarde euro şi menţinută ulterior la circa 100% din PIB, potrivit Kathimerini, transmite Mediafax.

Împrumuturile totale ale creditorilor oficiali pentru Grecia, care includ şi pachetele de ajutor financiar primite de la celelalte ţări euro, se situează la circa 220-230 miliarde de euro, au declarat oficiali europeni sub protecţia anonimatului.

Cel mai probabil scenariu este o restructurare a obligaţiunilor deţinute de Banca Centrală Europeană, băncile centrale naţionale din zona euro şi posibil a celor aflate în posesia statelor din uniunea monetară.

Restructurarea, a doua după ce au fost şterse 100 de miliarde de euro din datoria Greciei către creditorii privaţi, ar fi ultima şansă a statului elen să rămână în zona euro, consideră oficialii europeni. BCE a refuzat să comenteze asupra informaţiilor.

Obiectivul ar fi o reducere a îndatorării ţării cu 30%, 70-100 de miliarde de euro, în funcţie de modul în care se va derula, întrucât devine tot mai larg acceptat că prima restructurare, din martie, în care a fost implicat doar sectorul privat, nu a fost suficientă. De asemenea, recesiunea şi întârzierile programului de ajutor financiar în ultimele luni au făcut imposibilă atingerea obiectivelor.

În ultimele săptămâni au apărut informaţii în piaţa financiară că FMI nu ar mai fi dispus să finanţeze programul pntru statul elen dacă datoria ţării nu devine din nou sustenabilă.

Discuţiile şi planurile se află doar în fază de început, însă un oficial european a estimat la 70

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 11 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 4 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 57 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum o ora
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Intervenții chirurgicale ortopedice, realizate la Spitalul CFR Timișoara

Timpolis acum 36 minute
Foto: SPitalul CFR Timişoara În premieră, la Spitalul Clinic CF Timișoara se fac operaţii ortopedice, după ce, în luna iunie, în cadrul acestei unități sanitare a fost înfiinţat Compartimentului de Ortopedie, ca parte a Secției de Chirurgie Generală

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum o ora
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°