Deşi au o inteligenţă, de regulă, peste medie, există copiii care suferă de boala care nu-i lasă să citească, să scrie sau să pronunţe corect.
Primul studiu naţional, derulată de OMV şi Asociaţia Română pentru Copii Dislexici, relevă faptul că incidenţa dislexiei (tulburare la citit manifestată prin modificarea cuvintelor, prin greșeli de lectură) este de 25 de cazuri la 10.000 de gospodării, în condiţiile în care doar 15,5% dintre români au auzit de această afecţiune.
Studiul mai arată că aproximativ 1 din 6 copii dislexici văzuţi într-un an în cabinet de specialişti reprezintă un caz nou de dislexie.
Specialiştii sunt îngrijoraţi de aceste statistici, deoarece este posibil ca numărul copiilor dislexici să fie în creştere alarmantă.
Vârsta critică: 5-11 ani
Mai mult, aproximativ 4 din 10 copii aflaţi în evidenţa unui specialist dintre cei intervievaţi sunt dislexici. Dintre aceştia 40% au vârste cuprinse între 5 şi 8 ani, iar 60%, între 9 şi 11 ani.
Totodată, învăţătorii intervievaţi au declarat că au, în medie, 3 copii dislexici raportat la o clasă medie de 22 de copii.
În opinia majorităţii învăţătorilor intervievaţi, copiii dislexici au nevoie de mai multă atenţie decât ceilalţi copii.
Peste jumătate dintre învăţători au observat că elevii lor dislexici trăiesc cu frustrare sau cu teamă şi mai bine de jumătate dintre specialişti consideră că lipsa metodelor de predare specifice şi lipsa terapiei pot duce, în timp, la autoizolare, scăderea stimei de sine şi discriminarea copilului dislexic.