La revoluţie aveam 14 ani. Şi nu-mi imaginam că o să călătoresc aşa de mult. Până la 26 de ani nu am ieşit din ţară. Am avut un paşaport făcut prin 1990, dar mi-a expirat fără să-l folosesc. Apoi am început să am ocazii să călătoresc. La început doar în interes de serviciu... Polonia şi Bulgaria. Apoi Bratislava şi Bruxelles. A urmat prima călătorie cu adevărat mare, în America, la New York, Las Vegas şi în multe alte locuri, în interes de serviciu sau personal. Dar numai în Europa şi în America.

Am absolvit Facultatea de Drept de la UBB, Cluj, în 1999. În timpul facultăţii am fost voluntar într-un ONG. Când am absolvit şi nu mi-am găsit imediat o slujbă de jurist, am lucrat ca şi asistent manager în aceeaşi organizaţie. Am schimbat câteva slujbe de ONG şi de jurist în firme mici, şi până la urmă am rămas să lucrez ca manager în organizaţii non-profit. Aici am cunoscut mulţi voluntari şi lucrători internaţionali în domeniul ONG. În 2001 am avut ocazia să lucrez cu Patti, o voluntară din Corpul Păcii, o organizaţie americană care trimite voluntari în toată lumea. I-am admirat şi am fost invidios pe voluntarii aceştia. Ei, născuţi în SUA, aveau oportunitatea aceasta minunată de a călători, de a cunoaşte lumea, oameni şi culturi noi, şi de a câştiga şi experienţă profesională. Eu, din România, aveam nevoie de viză ca să merg mai la vest de Ungaria.

Am lucrat 7 ani la Habitat pentru Umanitate, o organizaţie internaţională unde am întâlnit sute de voluntari care vin în timpul lor liber şi cu resursele lor ca să ajute alţi oameni. Şi, bineînţeles, pentru experienţă turistică şi interculturală.

În 2008 am aflat că Voluntary Service Overseas (VSO) recrutează şi în România. VSO e un fel de Corp al Păcii britanic, dar acceptă voluntari din multe ţări. Şi m-am hotărât aproape imediat că vreau să fac asta. Vreau să merg, pentru un an sau doi, într-o ţară