Îmi spunea un prieten al fiicei mele, student la psihologie, că leatul lor nu mai studiază Sigmund Freud, pentru că – le-au explicat profesorii – ar fi “depăşit”. Nu mi-a venit să cred! Întemeietorul psihologiei moderne ignorat tocmai într-o facultate de profil? Să se fi vindecat între tip rasa umană de Eros şi Thanatos? “Oameni recenţi” fiind – vorba lui Patapievici – îi vom ignora în studiul filosofiei pe Platon, Aristotel sau Kant, pentru că ar fi “depăşiţi”?

Încă avem noroc că redutele ştiinţelor “naturale”, în care părerismul nu se simte prea bine, se pot apăra eficient de eventuale evacuări ale unor Pitagora sau Thales – morţi nepermis de demult! – din aria lor curriculară.

Alte episoade. Îmi povestea, acum mai bine de zece ani, un ilustru critic literar şi profesor la Literele clujene, mâhnit, cum avea o sumedenie de studenţi care nu puteau cita la examen nici măcar un titlu din Lucian Blaga. Un fost elev, din vremea când mă avântasem, inconştient, ca orice tânăr absolvent, în aventura profesoratului, îmi povestea că una dintre întrebările testului de admitere la Politehnică a fost: “care este unitatea de măsură a vitezei?” (Între timp, şcoala românescă de inginerie a dat semne serioase de revenire; a revenit cererea de ingineri pe piaţă, mai ales ca e deja una globalizată).

Ce legătură pot avea aceste constatări cu democraţia liberală (nu vorbesc despre liberalism ca doctrină economică, ci în sens politic, în care opinia este protejată, iar minorităţile, indiferent că sunt “liberale” sau “conservatoare”, nu sunt SUPUSE majorităţii)? Dacă privim lucrurile strict economic, surprinzător, ţările cu resurse naturale puţine spre deloc, se află în “pole position”. Cele care se preocupă cel mai mult de educaţie domină. Poziţia celei mai mari puteri globale din toate timpurile a fost explicată direct , “americăneşte”, de actualul preşedinte, Barack