Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce zic astrele pentru Ziua referendumului, 29 iulie, conform astrologului oradeiasi.ro, Alexandra Coman

Publicat in Ora de Iasi, duminică 29 iulie 2012 ·

Perioada prin care trecem este destul de stresanta si complicata, iar astrele ne pun in ipostaza in care trebuie sa alegem. Si, evident, cum am putea sa nu fim de acord ca alegerile nu sunt niciodata cu soare? Mai ales daca ne gandim la consecintelepe care acestea le au pe termen lung. Data de 29 iulie va fi pentru toti romanii o zi a alegerilor cu consecinte pe termen lung, indiferent de directia in care ne vom indrepta.

Ziua de 29 iulie e o zi in care alegerile pe care le facem sunt sustinute astral, pentru ca ne bucuram de Marea Trina, care aduce aspecte extrem de benefice, ea reunind 4 elemente astrologice importante:

• Uranus – planeta surprizelor si a nevoii de a evolua si de a progresa. Uranus este guvernatorul zodiei Varsatorului si este foarte interesant faptul ca astrologic se considera ca Romania se afla pe Varsator.

• Soarele – planeta energiei, cea care ne pune pe toti in miscare si care ne da pofta de viata.

• Mercur – planeta comunicarii, cea care ne face sa vedem dincolo de vorbe si promisiuni.

• Sensul Vietii sau Nodul Nord care reprezinta misiunea in viata sau misiunea fiecaruia dintre noi la un anumit punct evolutiv.

Dar astrologia nu simplifica intotdeauna lucrurile, pentru ca in aceasta dimensiune 1+1 nu fac intotdeauna 2… Altfel spus, Marea Trina ne va ajuta, dar vom fi mai iscoditori, caci luminariul emotiilor, Luna tranziteaza semnul Sagetatorului. Vom fi si mai nervosi si combativi, deoarece Pluton, planeta angoaselor si Marte, planeta furiilor fac un aspect disonant si stresant.

Instabilitate versus Echilibru

Cu Mercur in Leu avem tendinta sa devenim mai teatrali, in timp ce Marte in Balanta ne face instabili, cuadratura cu Pluton ingreunand gasirea echilibrului. In acelasi timp insa vom dori sa socializam la un nivel mai profund, sa simtim ca apartinem unei directii si unui grup, caci planeta nor

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 2 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 2 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 4 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Superliga: A venit prima victorie pentru campioană, Petrolul Ploieşti – FCSB 0-1

News.ro acum 58 minute
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, echipa Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din Superligă. La Ploieşti, campioana şi-a arătat intenţiile ofensive odată cu bara lui Miculescu din minutul 11, iar gazdele au repli

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°