Cronica unei zile lungi, epuizante, în care o mare sportivă a cîştigat şi a pierdut şi ne-a dăruit ceva.
Alina ciocăneşte cu vîrfurile picioarelor în podea, ca şi cum ar bate la uşa unei pivniţe secrete. Ca şi cum ar transmite nişte semnale Morse către tatami-ul care e la cîţiva metri distanţă.
Bercean îi şopteşte ceva
Întîi cu stîngul, apoi cu dreptul. Deşi acesta, dreptul, e înfăşurat într-un bandaj alb destul de vizibil. Şi stîngul are un tape, roşu însă, care e mai înspre călcîi. N-are stare deloc. După ce termină cu bătutul din picior, se fixează pe vîrf şi roteşte glezna.
În spatele ei, Florin Bercean, în costum gri cu cravată roşiatică, îşi şterge transpiraţia de pe frunte. Se apleacă uşor şi îi şopteşte ceva la ureche lui Piţi. Ea aprobă aproape imperceptibil, cu o înclinare a bărbiei.
Degetul a trădat-o
E gălăgie mare în sală. Pe tatami se bat japoneza Tomoko Fukumi şi britanica Kelly Edwards. Tribunele vibrează, zgomotul creşte pînă aproape de explozie. Cine e mai tare? Steagurile albe cu bulina mare roşie şi cele ale gazdelor se amestecă. Nu ştii cine strigă, cine acoperă pe cine. Cert e că Tomoko învinge după nici un minut de luptă. Ea e mai tare. E campioana mondială din 2009 şi vicecampioană în 2010 şi 2011.
Vine rîndul Alinei, faţă în faţă cu cubaneza Dayaris Mestre Alvarez. La judo protocolul e scurt. Salută rapid şi gata, au luat poziţiile de luptă, cu coatele îndoite şi palmele ridicate. Nu trec cinci secunde şi campioana olimpică e pe burtă, cu nasul înfundat în saltea.
Scoate un pumn şi loveşte în tatami. "Am vrut să mă descarc", a povestit ea după. La prima acţiune a cubanezei, Alina s-a apărat cu degetul mare înfipt în saltea, "aşa mă apăr eu", explică, şi durerea a fulgerat-o.
Slabă la primul meci, antrenorul nu o cruţă
E ceva de durată, o problemă care a apărut acum trei săptămîni, cînd