Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REFERENDUM 2012. Prezenţă-record la vot în Bran: 83,19%!

Publicat in Jurnalul, duminică 29 iulie 2012 ·

Localitatea Bran se afla, la ora 17.00, pe primul loc în judeţ, în ceea ce priveşte prezenţa la vot, înregistrându-se un procent de 83,19%, a declarat într-o conferinţă de presă susţinută la ora 18.30 preşedinta BEJ Braşov, judecătoarea Graţiela Milu.

"Deocamdată nu putem şti câte persoane din cele care au votat sunt turişti. În cursul acestei nopţi când vor veni cu centralizarea rezultatelor de la secţiile de vot din tot judeţul, între care şi listele suplimentare pe care au fost înscrise persoanele cu domiciliul în alte localităţi, vom şti cu exactitate câte persoane au fost înscrise pe aceste liste, în toate staţiunile turistice din judeţ", a spus preşedinta BEJ.

În schimb, la Moieciu, prezenţa la vot la ora 17.00 a fost de numai 31,13%, iar la Râşnov de 25,91%. Potrivit preşedintei BEJ Braşov, la toate secţiile de votare din staţiunile turistice Poiana Braşov, Bran, Moieciu, Fundata, Râşnov, Sâmbăta de Sus a fost suplimentat numărul de buletine de vot, cabine de vot şi ştampile fără să se înfiinţeze secţii suplimentare de vot.

"Până la ora 17.00 nici o secţie de vot din staţiunile turistice nu a mai solicitat buletine de vot în plus faţă de cele înmânate sâmbătă", a mai spus judecătoarea Graţiela Milu.

în ceea ce priveşte sesizările înregistrate duminică la BEJ, numărul acestora a fost de cinci, toate respinse. "Vizează în principal chestiunea unde votează cetăţeanul cu domiciliul în localitatea lui. Răspunsul este fără echivoc dat de lege, votează în localitatea de domiciliu la secţia de votare unde este arondat. Doar în altă localitate, alta decât cea de domiciliu poate vota la altă secţie", a mai spus preşedinta BEJ Braşov. Localitatea Bran se afla, la ora 17.00, pe primul loc în judeţ, în ceea ce priveşte prezenţa la vot, înregistrându-se un procent de 83,19%, a declarat într-o conferinţă de presă susţinută la ora 18.30 p

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Demisie la vârful PSD: „Mă voi retrage total din viaţa politică”

HotNews acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a anunțat luni seară, într-un mesaj publicat pe pagina lui de Facebook, că demisionează din toate funcțiile politice și administrative pe care le are și că se „retrage total din viața politică”, în cont

Nicușor Dan acceptă invitația lui George Simion de a participa la dezbateri și confirmă că au fost deja discuții între echipele de campanie. „Dar a lipsit organizatorul”

HotNews acum 2 ore
Candidatul independent Nicușor Dan s-a arătat marți, într-o conferință de presă, dispus să participe la eventuale dezbateri electorale cu contracandidatul său, George Simion, care să fie organizate înainte de turul al doilea al scrutinului prezidenț

O cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale 2025, înregistrată la CCR

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea Constituțională a României a înregistrat, marți, 06 mai, o cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale de duminică, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Potrivit sursei citate, instanța constituțională urmează să st

Premierul interimar Cătălin Predoiu, primele discuții cu miniștrii din Cabinet, după preluarea mandatului

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu are, miercuri, discuţii cu miniştrii din Cabinet, după preluarea mandatului, întâlnirile urmând să aibă loc începând cu ora 9.00. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, l-a primit luni, 5 mai 2025, pe M

Anamaria Gavrilă amenință jurnaliștii: „Sunteți pe cale de dispariție. Abia aștept să vă văd gone” | VIDEO

Libertatea acum 4 ore
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, a avut o nouă ieșire nervoasă la adresa presei, marți, 6 mai, pe holurile Palatului Parlamentului.

Ilie Bolojan felicită pe Friedrich Merz, noul cancelar al Germaniei și anunță planuri de întărire a relațiilor bilaterale

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis felicitări noului cancelar al Germaniei, Friedrich Merz, printr-un mesaj publicat pe platforma X. Bolojan a subliniat importanța parteneriatului strâns dintre cele două țări și și-a exprim

Cursul euro-leu la un maxim istoric! Euro a trecut pragul de 5 lei

Ziua Constanta acum 7 ore
Moneda națională s-a depreciat marți, în raport cu euro. Mai exact Banca Națională a României (BNR) a calculat un curs de la 5,0378 lei, în creștere cu 6,03 bani (+1,21%) față de cotația precedentă, de 4,9775 lei. Astfel, astăzi a fost înregistrat u

Aderarea Ucrainei la UE nu va fi o afacere bună, consideră premierul ungar Viktor Orban

G4Media acum o ora
Aderarea Ucrainei la UE nu va fi „o afacere bună”, a afirmat marţi premierul ungar Viktor Orban, conform căruia Ucraina nu va aduce vreo valoare adăugată Uniunii Europene, ci o va falimenta, relatează agenţia MTI. Urmărește cele mai noi producții vi

George Simion pregătește terenul pentru Călin Georgescu: „Trebuie să facă parte din conducerea acestei ţări”

HotNews acum 26 minute
Liderul și candidatul AUR în finala prezidenţială, George Simion, a afirmat marți seară, într-un interviu acordat Euronews România, că fostul candidat Călin Georgescu „trebuie să facă parte din conducerea acestei țări”, „dacă românii merg la vot și

O instanță din Chișinău discută pe 19 mai, la o zi după alegerile din România, INTERDICȚIA pentru George Simion / Deputat PAS: Depinde de probele SIS

Gandul acum 3 ore
O instanţă din Chişinău discută pe 19 mai, la o zi de la desfăşurarea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale din România, cererea în care liderul AUR, George Simion, solicită anularea interdicţiei de intrare în Republica Moldova. Președintele

Vremea

București
acum

19°
mar.

13°/23°
mie.

12°/25°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
Iasi
acum

17°
mar.

11°/18°
mie.

10°/16°
joi

9°/13°
vin.

9°/10°
Constanta
acum

13°
mar.

12°/20°
mie.

13°/22°
joi

12°/14°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

11°/18°
mie.

9°/17°
joi

8°/15°
vin.

6°/13°
Timisoara
acum

16°
mar.

10°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°