România a pierdut bătălia cu PDL, Băsescu şi susţinătorii lor minoritari. O asemenea înfrângere „la mustaţă”este foarte greu de acceptat. Este cea mai proastă situaţie posibilă, fiind practic imposibil ca apele să se liniştească.
Însă, toată presa internaţională de azi vorbeşte despre rezultatul referendumului ca fiind o victorie a lui Traian Băsescu. USL a lăsat PDL să facă legea în plan extern şi, drept urmare, pentru jurnaliştii şi politicienii de „afară” interpretarea a ceea ce s-a întâmplat duminică este că majoritatea românilor nu vor ca Băsescu să plece. Că, de fapt, au votat vreo 60% din numărul real al cetăţenilor cu drept de vot, că împotriva lui Traian Băsescu au votat cu 2,5 milioane mai mulţi decât cei care l-au ales, că, prin boicotul său, Traian Băsescu dovedeşte, din nou, că este profund nedemocrat, că, prin declaraţiile sale post-referendum dovedeşte că nu-i pasă de vocea poporului – sunt amănunte, acum, în ochii străinătăţii.
Din punctul de vedere al Uniunii Europene, Traian Băsescu este, acum, un lider legitim. Este limpede că un asemenea punct de vedere (oficial) comportă o doză uriaşă de fariseism, că liderii europeni ştiu foarte bine ce fel de om este preşedintele României şi cunosc situaţia reală de la noi.
În termeni (ne)sportivi, referendumul a fost un meci cu arbitri străini, care au fluierat câte penaltiuri a fost nevoie pentru ca echipa prezidenţială să câştige. Şi pentru ca, în România, să se instaureze, de facto, diktatur / ditadura / dictature. Danke, Frau Merkel! Muito obrigado, Senhor Barroso! Merci beaucoup, Madame Reding!
E adevărat, nu va putea fi o dictatură deplină, pentru că votul de duminică l-a transformat pe Traian Băsescu într-un preşedinte-paiaţă. A avut gura aurită, găsind termenul Paiaţa de la Cotroceni, doar că l-a atribuit prost – lui i se potriveşte de minune.
Nu sunt de acord cu cei care
