Liderii PDL au transmis, duminică, un mesaj de mulţumire românilor care au înţeles mesajul partidului la referendum.Europarlamentarul democrat-liberal Monica Macovei a mulţumit românilor care au înţeles că la referendumul de duminică s-au luptat "pentru statul de drept".
"Mulţumesc mult tuturor celor care au înţeles că ne-am luptat pentru statul de drept, adică pentru o lege egală pentru toţi, inclusiv pentru politicieni şi ne-am luptat pentru ca justiţia să rămână independentă şi oricine încalcă legea penală să se ducă la puşcărie. Ne-am luptat împotriva fraudelor, a imposturii, a minciunii şi a furtului şi a bolşevismului şi ne-am luptat ca să rămânem în UE, care ne dă fonduri, principii şi bunăstare", a spus Macovei, la sediul de campanie al PDL.
La rândul său, preşedintele PDL, Vasile Blaga, le-a mulţumit românilor care au "înţeles mesajul" PDL.
"Doresc să mulţumesc tuturor celor care au fost alături de noi în această încercare reuşită de a reda României Constituţia, preşedintele ales, legile de care avem nevoie şi mai mult decât atât identitatea noastră europeană.
De mâine începând urmează să reconstruim ceea ce s-a dărâmat în câteva săptămâni", a spus şi fostul premier, Mihai-Răzvan Ungureanu.
Vasile Blaga, Monica Macovei, Mihai Răzvan-Ungureanu, Mihail Neamţu şi Adrian Papahagi au fost alături de preşedintele suspendat Traian Băsescu, la declaraţia pe care acesta a susţinut-o la sediul său de campanie, după închiderea urnelor