Viitorul Constanţa, echipa lui Hagi, şi Concordia Chiajna au terminat ieri la egalitate. Ambele echipe rămân fără victorie după două etape în acest sezon
Viitorul Constanţa a acumulat două puncte în primele două etape, la fel ca şi campioana CFR!
Concordia a pierdut în prima etapă, cu 1-0, în faţa Stelei, dar o echipă care cedează la limită pe terenul unei pretendente la cupele europene nu poate să nu aibă prima şansă pe teren propriu, în faţa unei contracandidate la retrogradare. Câţiva copii de la peluză, care încă nu şi-au scos buletinul, au găsit de cuviinţă să acompanieze atacurile oaspeţilor cu trivialităţi tradiţionale stadioanelor din România. Pe bancă, Ilie Stan se agită, strigă şi face gesturi largi către fiecare jucător în parte. Degeaba. Puştii lui Hagi nu ies în evidenţă, dar stau la pândă şi, la o nesincronizare a apărării gazdă, Iancu deschide scorul (29).
Apoi, Vâtcă şi bara blochează toate atacurile tăioase ale Concordiei. Logic, constănţenii sunt încântaţi de faptul că ar putea avea patru puncte după primele două etape şi construiesc cazemata menită să le apere poarta. Eforturile le sunt însă năruite rapid de sprintul lui Adi Popa, care aruncă o minge prin faţa lui Vâtcă, pe care Wellington o împinge în plasă (53). Euforia de moment aduce noi atacuri, dar încercările ilfovenilor se sting asemenea unui ecou. "Beluleee! Trezeşte-te, băăă!", a fost un ultim strigăt de luptă al lui Stan, enervat că fundaşul său întârzia executarea unui aut.
În acest an ne propunem să ne salvăm de la retrogradare, dar peste două sezoane sper să ne batem cu granzii din Liga I
Ilie Stan, antrenor Chiajna
CONCORDIA: Lepmets - Belu, Ghionea, Belica, Maxim - Ad. Popa, Paraschiv, Purece, R. Rocha - Wellington, Simion
Rezerve: Niţă, S. Ilie, Ispir, Leca, Popovici, Serediuc, Stan
VIITO