Deși mai sunt doar câteva săptămână până pe 16 septembrie, data la care ar trebui să se căsătorească cu târgujianul Răzvan Munteanu, Delia Matache a renunțat să se mai ocupe de pregătirile pentru marele eveniment. Motivul nu este lipsa de interes sau altceva care să țină de voința artistei, ci lipsa de timp. Deși ar vrea să se ocupe de pregătiri, Delia nu poate din cauza programului foarte încărcat pe care îl are. Numeroasele proiecte în care este implicată în această perioadă nu îi mai permit să se ocupe de ultimele detalii în ceea ce privește nunta din septembrie. Cel mai complex dintre proiecte și cel care îi mănâncă mare parte din timp este emisiunea ,,X Factor”, din al cărui juriu face parte, alături de Dan Bitman și de Cheloo.
Așadar, vedeta s-a văzut nevoită să îl delege pe viitorul său soț să se ocupe de tot ceea ce a mai rămas de făcut până la marele eveniment. Și se pare acesta se descurcă de minune. ,,L-am lăsat pe Răzvan şef în organizarea nunţii, pentru că eu am un program încărcat şi doresc să onorez toate invitaţiile. Sunt sigură că se va descurca de minune!”, a spus cântăreața pentru ziarul Libertatea.
Deși mai sunt doar câteva săptămână până pe 16 septembrie, data la care ar trebui să se căsătorească cu târgujianul Răzvan Munteanu, Delia Matache a renunțat să se mai ocupe de pregătirile pentru marele eveniment. Motivul nu este lipsa de interes sau altceva care să țină de voința artistei, ci lipsa de timp. Deși ar vrea să se ocupe de pregătiri, Delia nu poate din cauza programului foarte încărcat pe care îl are. Numeroasele proiecte în care este implicată în această perioadă nu îi mai permit să se ocupe de ultimele detalii în ceea ce privește nunta din septembrie. Cel mai complex dintre proiecte și cel care îi mănâncă mare parte din timp este emisiunea ,,X Factor”, din al cărui juriu face parte, alături de Dan Bitman și de Cheloo